Leapşa pe citite

Am primit din partea domnului I. Suciu o leapşă. În general nu mă înnebunesc deloc după asemenea chestii care au cel mai adesea un aspect de oracol şcolăresc. Dar se mai găsesc şi unele interesante sau cărora, din politeţe măcar, le dau curs. Aşa că...

1. Numiţi cinci titluri de capodopere din literatura română sau universală.

- Epopea lui Ghilgameş

- Călătorie spre soare-apune, de U Ceng-En

- Furtuna, de Shakespeare

- Viţelul de aur, de Ilf şi Petrov

- Baudolino, de Umberto Eco

(O precizare: acesta nu-i un top personal al celor mai bune cinci capodopere literare din toate timpurile şi de oriunde. Este doar o simplă încercare - dar cât mai variată şi totodată orientativă - de a numi câteva din operele pe care le admir cu deosebire. Altminteri, dacă m-aş concentra niţel, nici nu aş şti ce să aleg din sute de titluri.)

2. Dintre o carte scrisă de un autor român şi una scrisă de un autor străin pe care o alegeţi? Presupunerea este că dacă o citiţi pe una nu mai puteţi s-o citiţi pe cealaltă.

Mda... O întrebare tipică de de oracol de clasa a VIII-a. Ba chiar mai naivă, ca să nu zic stupidă de-a dreptul. Oricum, nu citesc o carte în funcţie de naţionalitatea, rasa, sexul sau apartenenţa religioasă a autorului.

3. Ce apreciaţi la o carte: povestea sau emoţia?

Păi, deh, şi una, şi alta. (Presupun că e vorba tot despre lucrările literare, că mai sunt şi cele ştiinţifice unde "povestea" e fundamentală, în timp ce emoţia-i mai subţire. Sigur, şi aici există un soi de incitaţie emoţională a cunoaşterii.) Bun! Dar iar trebuie dată doar o singură soluţie? O poveste inedită trebuie remarcată fiindcă sunt totuşi foarte, foarte rare. Pe de altă parte, orice poveste, oricât de originală ar fi, dacă nu e bine scrisă, de unde emoţie? Din această dilemă nu pot ieşi şi pace!

4. Orientarea politică a autorului influenţează valoarea unei cărţi?

Categoric, valoarea nu i-o influenţează. Însă receptarea de către cititori e influenţată de această orientare, s-o recunoaştem. Iar îndepărtarea în timp e în favoarea valorii în sine a operei - cu condiţia să fie realmente o operă, altminteri...

5. Literatura modernă şi contemporană e mai valoroasă decât cea antică?

Din literatura antică se estimează că nu ne-a parvenit decât o zecime din tot ce s-a scris, cel mult. Pe de altă parte, sunt atât lucrări scrise în antichitate care mă emoţionează şi asupra cărora am reflectat îndelung şi o mai fac adesea şi azi, cât şi din contemporaneitate. La fel cum şi reciproca - în sensul că altele mă plictisesc de moarte - e la fel de valabilă. Ce-i drept, aşa cum e şi firesc, cele moderne sunt mai multe - atât bune, cât şi slabe. În plus, şi canonul, şi receptarea, au suferit niscaiva schimbări din antichitate până azi.

6. Pe care scriitor îl consideraţi mai valoros: Mircea Cărtărescu sau Ştefan Agopian?

O minimă onestitate mă obligă să nu răspund. Lui Cărtărescu i-am citit câteva cărţi - Levantul şi Nostalgia fiind nişte lucrări deosebite, care mi-au plăcut, dar De ce iubim femeile e un sirop pe alocuri jenant -, în timp ce lui Agopian i-am citit articolele din Caţavencu şi din alte publicaţii - bine scrise! - dar nu i-am citit Fric, Tobit sau Tache de Catifea, adică marile lui romane.

7. Consideraţi că trebuie să faceţi eforturi pentru citirea unei cărţi bine cotate sau o părăsiţi? În acest din urmă caz, regretaţi că aţi pierdut ceva?

Fac eforturi, dar am şi eu limitele mele. Dacă ajung să citesc cam o sută de pagini şi mă plictiseşte de moarte ori găsesc că-i curată pierdere de timp, o arunc cât colo. Fără nici cel mai mic regret!

8. Credeţi că o carte poate avea un efect terapeutic?

Se mai poate întâmpla, nu neg. Dar nu acesta-i scopul literaturii. Bine, literatura e oricum una dintre cele nobile inutilităţi, după cum a zis un mare om.

9. Apreciaţi valoarea unei cărţi pe baza gustului personal sau a recomandării criticilor ori a prietenilor?

Ce întrebare mai e şi asta!? Fireşte că apreciz o carte pe baza gustului personal şi numai după ce o citesc. Altminteri, mult îmi pasă mie de ironiile criticilor - mai ales alor noştri, care au obiceiul să-i înfiereze pe autorii străini de succes - sau de adevăratele ode pe care le lansează la adresa altora. Cazul lăudatei cărţi a Mihaelei Rădulescu - de către un serios critic de-al nostru - şi totodată al vehementei veştejiri a britanicei Rowling, mi se pare de-a dreptul didactic.

10. V-aţi întâlnit cu situaţia în care să vă placă opera unui scriitor, dar să nu vă placă autorul?

Da, m-am întâlnit. Pentru mine, cel mai frapant asemenea caz este fabulosul poet Saint-John Perse. Nu că domnul Celine o fi mai breaz, dar discrepanţa dintre poet şi om, la antilez, chiar m-a uimit peste măsură. Sigur, mai e şi Arghezi, şi Sadoveanu, şi alţii...

11. Dacă aţi văzut ecranizarea unui roman, mai citiţi şi cartea?

Depinde. Dacă filmul e prost, dar autorul mi-e cunoscut şi-l apreciez, risc să citesc şi cartea. Pe de altă parte, în general filmele care ecranizează un roman sunt mai slabe decât cartea. Există însă şi excepţii, ba uneori, foarte rar, ce-i drept, atât filmul, cât şi cartea sunt două bijuterii foarte bine individualizate. Cele mai interesante exemple din acest gen rarisim mi se par a fi Solaris şi Inocentul. Eu nefiind vreun mare cinefil, să ne înţelegem.

12. Credeţi că un scriitor poate să creeze o operă valoroasă dacă nu este patriot?

Cu siguranţă, da!

13. Dacă ar fi să realizaţi un clasament al literaturilor lumii, de la 1 la 10, pe ce loc aţi poziţiona literatura română?

a.N-aş face nicodată un asemenea clasament pe naţiuni al literaturii mondiale. În fond, unde s-ar plasa într-un asemenea top literatura latină? Sau cea a vechilor greci? Dar cea indiană de la începuturi şi până azi, ori cea arabă?

b. Dacă touşi aş fi sub o gravă ameninţare şi aş fi silit să fac topul acesta aiurisitc, după umila mea părere, literatura română n-ar fi în primele zece. Şi aş accentua rânjind: cel puţin deocamdată...

În încheiere, nu nominalizez pe nimeni pentru a prelua această leapşă, dar dacă i se pare şi altcuiva de interes, e liber să o folosească. Pe cine-l incită, bine, pe cine nu, iarăşi bine.