La cererea entuziastă a unui larg grup de cititori, postez un alt fragment din acest roman care a suscitat o adevărată emulaţie spirituală în societatea noastră. Surse bine informate spun că acelaşi gen de emulaţie a lovit puternic şi alte societăţi. E vorba despre societăţile secrete, oculte, ezoterice, de rit regular, rectificat şi acceptat sau nu.
Totodată, anunţ doritorii că se pot înscrie - pe tabel nominal! - în selectul şi exclusivistul club "Prietenii lui Pamfilie". Cererile, autentificate notarial şi semnate olograf, vor fi depuse la o adresă ce va fi anunţată ulterior, fiind însoţite OBLIGATORIU de un P.A.P. (plan astral personal) care să conţină data exactă a naşterii (anul, luna, ziua, ora şi minutul), ascendentul, descendentul şi emolientul fiecăruia.
AVERTISMENT: Conform Directivei Consiliului Uniunii Europene - la care România este parte semnatară - cititorii sunt avertizaţi că lectura acestui text poate da dependenţă, stări de iritare sau de anxietate ori, cel mai grav, de plăceri vinovate. Textul nu îngraşă decât dacă este asociat cu consumul de floricele, chipsuri, dulciuri şi alte prostii, fiind testat dermatologic. Conţine e-uri.
Toată dimineaţa se perpeli bursucul aşteptând să se scoale Baba Cloanţa. Când în sfârşit se trezi, mai aşteptă încă o oră până ce isprăvi cu toaleta, cu fardatul, cu asortatul hainelor şi al pantofilor. În cele din urmă îşi făcu aparţia îmbrăcată numai într-o bluză largă, decoltată până la brâu, dar mai lunguţă – sigur, aşa aprecie eronat viezurele rochia ei trendy care-i scotea în evidenţă picioarele lungi şi decolteul bogat, mai mult decât angajant.
După un mic-dejun alcătuit dintr-un pesmet rahitic şi o cafea neagră, fără zahăr, de la dozator, vrăjitoarea decise să se ocupe şi de doleanţa musafirului. Pentru asta luă singura baghetă care-i mai rămăsese după aventura americană şi ieşiră în curtea largă. O luară de-a lungul ei până într-o zonă mai dosnică unde se afla cocina şi o poiată, Baba Cloanţa având obiceiuri culinare absolut bio sau organic, adică ecologice şi totodată tradiţionale, autentic româneşti. Sigur, amestecate cosmopolit cu modernităţi de tipul dozatorului de cafea şi a pâinii cauciucate, dar hipocalorice, ori a pesmeţilor cu aspect şi gust ceramic.
Ajunşi în faţa coteţului păsăretului îi zise amuzată foarte:
- Ia fii atent aici de ce-i capabilă fata!
Scoase bagheta aceea veche şi făcu cu ea câteva pase magice, în timp ce şoptea un descântec. Apoi îndreptă nuiaua fixând cu ea o gâscă mai grăsuţă şi rosti tare:
- Oilarâm, boilarâm, mâncalarâm varzălarâm!
Şi atunci, ce să vezi? Gâsca se prefăcu ca prin farmec într-o îndrăgită prezentatoare de ştiri. Ba care tocmai prezenta jurnalul, direct de acolo, din curtea păsărilor. Numai că, na, drăcie! Deşi ridica regulat din sprâncene dând din cap, zîmbea sau se arăta întristată, în funcţie probabil de subiectul anunţat, prompteriţa nu scotea nicio vorbă, ci doar gâgâia.
Bursucul remarcă imediat chestia asta şi se miră:
- Dar nu prea vorbeşte româneşte...
Vrăjitoarea se scuză:
- Ce să-i faci? Ţi-am zis că bagheta-i mai veche şi mai naşpa. Sonorul nu i-l mai nimeresc deloc. Dar în cazul ei, recunoaşte şi tu că nu se prea observă decât dacă eşti foarte atent.
- Mda... – acceptă politicos dar nu tocmai convins burusucul.
- Stai aşa să mai încerc alt descântec pe altceva. Hai la porci! Ăsta-i şi mai mişto, o să vezi tu.
- Ei şi ăsta a fost simpatic. Zici că-i exact Proabramburica, cu clătitele alea-n cap şi cu...
- Ia te poftesc!, i-o tăie nemuţumită gazda. Clătitele alea de care te râzi tu, eu cu mânuţa mea i le-am făcut, dacă te interesează.
- Scuze!, se repezi viezurele s-o dreagă, în timp ce-şi zicea că numai el putea să calce în străchini în halul ăsta. Buclişoarele sunt foarte drăguţe şi se vede clar că-s o adevărată operă de artă, dar cucoanei parcă nu i se prea potrivesc, încercă bursucul o corecţie de avarie.
Ea se uită la el lung şi, după câteva clipe, izbucni în râs:
- Ce faţă comică ai când încerci să dregi pelteaua. Ei, dă-o-n colo de gaşperiţă, cu sau fără buclişoare. De-aia nu mai pot eu. Buclişoare a cerut, buclişoare i-am făcut. Astea şi tu ai zis, ca necunoscător, că sunt opere de artă. Adevăru-i că de multe ori un stilist trebuie să-i facă poftele clientei, iar lumea pe el îl judecă, nu pe ea că-i vacă şi habar n-are ce-i stă bine. Ehe, nimeni nu ştie câte judecăţi aiurea nu suportă un artist din partea publicului.
- Şi eu sunt, aşa, niţeluş artist. Deci vă înţeleg cu atât mai mult mâhnirea pe care fără voie v-am provocat-o, făcu jenat şi animat de un adevărat spirit cavaleresc Pamfilie.
Baba Cloanţa îl privi cu bunăvoinţa:
- Hai, mă, nu fii fraier, că mi-a trecut. Ia s-o vezi pe-asta, zise ca un copil care vrea să-i arate altuia o jucărie nouă.
Şi se porni iar pe şopocăit nişte cuvinte de neînţeles. Apoi îşi îndreptă din nou bagheta magică, de astă dată spre un godac, zicând cu glas răspicat:
- Magadâm, magadâm, catong-acatong batong-song!
Iar porcul se transformă într-o clipă într-un cunoscut consilier prezidenţial, cu costum scump, cu cravată violet, şi cu privirea cam opacă. Numai că şi acesta, în loc să vorbească şi el ca omul, se puse pe grohăit.
- Ah, fir-ar al naibii să fie, nici lu’ ăsta nu-i mai ţine sonoru’!, se enervă vrăjitoarea. Încăpăţânată se uită în jur şi zări o balegă mare şi proaspătă de vacă.
- A, la fix! Ei, dacă nici cu asta nu merge mai bine, io nu ştiu ce să mai zic. Îşi îndreptă spre ea nuieluşa fermecată şi zise hotărât: Ursuleac-mursuleac, cating-acating bating-sing!
Pe dată balega aceea se prefăcu într-un prim-ministru micuţ şi agitat care, spre deosebire de celelalte încercări, chiar vorbea. Ba încă foarte repede şi gesticulând ca un automat lejer dereglat. Însă când se apropiară mai mult de el, constatară că omuleţul zicea la nesfârşit aceaşi frază: „Îmi asum deplina răspundere pentru reformarea statului, conştient de greaua moştenire pe care opoziţia ne-a lăsat-o... Îmi asum deplina răspundere pentru reformarea statului, conştient de greaua moştenire pe care opoziţia ne-a lăsat-o”, şi tot aşa. Apropiindu-se şi mai mult însă, simţiră că vorbele prim-ministrului erau însoţite de o duhoare de grajd greu de suportat. Aşa că vrăjitoarea îl readuse la loc în forma sa inţială.
- Da, e mult mai bine aşa!, susţinu bursucul.
- Mda, dar tot nu a ieşit cum trebuie...
- Ei, ce vrei? Parcă în realitate, ăla original o fi ieşit cum trebuie?, încercă Pamfilie galant să-i găsească o scuză.
- Pe undeva, ai şi tu dreptate. Vorba americanului: Garbage in, garbage out! Adică, mai pe româneşte, după ce că ai un rahat, mai vrei să şi faci din el bici, ba încă să şi pocnească. Dă-l în mă-sa! Acum cred că ai cam priceput cum puteţi, tu şi cei şapte pitici, să vă rezolvaţi problema. Te duci la securistu’ ăla cu o baghetă fermecată, te învăţ eu descântecul necesar şi-l transformi într-un şoarece, sau într-un gândac, ori, cel mai bine într-o plantă de apartament. Un cactus, ceva, ar fi cel mai nimerit.
- Da, ar fi chiar o soluţie foarte, foarte bună. Nici nu ştiu cum să vă mulţumesc!
Baba Cloanţa făcu un semn prin care-i ceru să-şi stăvilească gratitudinea şi-i zise cam jenată:
- Stai aşa, nu te grăbi cu mulţumirile. Şi nu mai fi, frate, aşa protocolar, vorbeşte şi tu la persoana a doua singular, că nu-mi cade rangu’... Bun. Ce-ţi spuneam? A, da. Îţi ziceam că, din păcate, mai e o chestie pe care trebuie s-o faci.
- Ce chestie?
- După cum ştii, nu mai am decât o singură baghetă magică, şi aia ca vai de ea, după cum ai văzut.
- Aşa...
- P-asta, deh, nu pot să ţi-o dau. Dar nu face făţeagu’ ăsta de amărât, că io-s fată bună şi o să mă strădui să te ajut mai departe. În ideea asta ţi-am pregătit aici două nuieluşe fermecate...
- A! Vai ce bună sunteţi, adică pardon, eşti!, sări în sus de bucurie viezurele.
- Stai, mă! Iar te grăbeşti?, îl desumflă din nou Baba Cloanţa. Nuieluşele astea sunt descântate de mine, clătite-n apă neîncepută, la al şaptelea Crai Nou după Noaptea Sânzienelor, tot, tot, tot. Mai trebuie un singur lucru de făcut la ele ca să fie nişte baghete magice de toată isprava...
- Un singur lucru? Care anume?
- Să le treci iute prin focul suflat de un balaur. Şi cu asta basta, ai rezolvat-o.
Fu rândul lui Pamfilie să se uite lung la ea:
- Adică, doar atât a mai rămas de făcut? Să le trec la iuţeală, carevasăzică, prin focul suflat de un balaur şi altceva nimic, nu?
- Exact, ai prins perfect şpilul, zise zâmbind vrăjitoarea. Sigur, mai rămâne doar să te întorci şi să te învăţ descântecul pentru transformarea securistului în cactus, de exemplu, că altfel n-ai ce face cu ele. Oricum, una, după ce faci lucrarea cu balauru’, mi-o laşi mie, iar pe cealaltă ţi-o dau ţie, da’ mi-o aduci înapoi, după aia. Acuma cred că totu-i limpede, nu?
- De limpede, e limpede. Numai că nu ştiu ce-o mai rămâne din mine după întâlnirea cu balaurul.
- Ei, dacă n-ai curaj şi eşti prea fricos pentru o asemenea faptă, n-am ce-ţi face, făcu pe dezolata Baba Cloanţa. În fond, şi Dumnezeu îţi dă, da-n traistă nu-ţi bagă.
- Da, dar pe mine o să mă bage la ghiozdan balaurul, gata fript.
- Ei şi tu acuma! Prea crezi toate poveştile şi te temi de toate superstiţiile. Mai există şi balauri civilizaţi pe lumea asta. Adică ce zic eu pe lumea asta? Uite colea, chiar la noi în pădure, la o juma’ de zi de aici, şade balaurul Joarză.
- Păi atunci, dacă tot sunteţi într-un fel vecini, de ce nu l-ai rugat pe el să-ţi rezolve şi acel mic amănunt tehnologic?
- Tocmai fiindcă suntem vecini, de-aia! Sunt nişte certuri vechi, de familie, între noi. Cum zicea prim-ministrul: ne desparte o grea moştenire, dacă vrei să mă înţelegi.
- Eu aş vrea, însă nu prea pot.
- Nu poţi, nu poţi, asta e!, făcu cam nervoasă vrăjitoarea. Atunci o să pun bine nuieluşele fermecate şi când o veni cineva mai capabil, poate o s-o rezolv cu ăla. Oricum, îmi pare bine că te-am cunoscut.
- Stai aşa!, făcu frământat vezurele.
- Ce să mai stau? Ori le iei şi pleci chiar acum, ori ne despărţim şi o să-ţi păstrez un colţişor cald în inimă, făcu scurt şi ultimativ Baba Cloanţa.
- Bine, le iau şi plec chiar acum. Altă soluţie nu văd, spuse Pamfilie cu sufletul greu.
- Ştiam eu că eşti un băiat de toată isprava. Eşti tu mititel, dar în piept îţi bate o inimă de leu, îl lăudă vrăjitoarea.
- Mulţumesc!, făcu politicos bursucul.
Atunci ea se aplecă şi-l pupă, după care îi zise cu genele fâlfâind şi cu o voce învăluitoare:
- Pentru mine, în clipa asta eşti cea mai mare investiţie sentimentală!
Pamfilie o privi drept în ochi şi-i spuse doar atât:
- Mare vrăjitoare eşti tu, duduie Baba Cloanţa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu