duminică, 13 martie 2011

Breaking news!

Din televizoarele noastre, prompteriţe îndurerate ne anunţă că Japonia se află la capătul puterilor, răpusă de apocalipsă. După cutremurul de nouă grade pe scara Richter, după tsunami-ul cu valuri de zece metri înălţime, a mai apărut şi spectrul unei catastrofe nucleare de tip Cernobâl. După toate aceste dezastre - şi după mintea teleaştilor noştri - Japonia e terminată. "Ţara Soarelui-Răsare a apus!" proclamă prosteşte un canal de ştiri româneasc.
În mod uimitor însă, de mâine în Japonia lumea se duce la serviciu, copiii la creşe, grădiniţe şi şcoli - depunându-se eforturi pentru a li se asigura acolo şi masa, ca de obicei. Sigur, armata, pompierii şi specialiştii de tot felul n-au stat cu mâinile-n sân până acum şi au acţionat, iar cei însărcinaţi cu responsabilităţi de conducere şi coordonare şi-au făcut datoria aşa cum ştiu ei. Adică eficient şi cu calm.
N-am văzut din imaginile transmise japonezi alergând de bezmetici, rupându-şi părul din cap, urlând isteric şi călcându-se în picioare. Chestiuni care altminteri nici n-ar fi fost de neînţeles să se întâmple, având în vedere nenorocirea care s-a abătut asupra lor. Cu toate acestea, oamenii şi-au ţinut firea, dând dovadă de demnitate şi o forţă interioară admirabilă. Ba, după spusele unor români de-ai noştri aflaţi pe pământ nipon, nişte bătrânei au încercat cu blândeţe şi căldură să-i liniştească şi pe ai noştri.
Din tot ce am văzut eu, am senzaţia că singurii isterici care umblă brambura prin tot arhipelagul japonez în goană de siniştroşenii sunt reporterii noştri. La noi acasă tot felul de analişti-părerologi, de specialişti în orice şi nelipsiţii noştri oameni politici îşi exprimă hotărât ideile asupra unor chestiuni de geologie, de seismologie şi de tehnologie nucleară. O fac, fireşte, în stil dâmboviţean, după ureche şi umori, dar cu morgă de mari cunoscători. Abia aştept momentul când o să apară şi celebrul finanţator al clubului de fotbal Steaua şi Bianca lu' Bote să ne spună şi ei ce ar trebui să facă japonezii. Deocamdată doar ei lipsesc din peisajul nostru mediatic. Or la un aşa eveniment planetar, musai să apară şi ei.

În Libia, băieţii lui Gadafi preiau încet, încet, controlul asupra ţării, omorând gospodăreşte răsculaţii, în timp ce conclavul şefilor de stat ai Uniunii Europene, reuniţi în plen la o şuetă, o atenţie şi-o măslină, trimite note de protest, iar comandantul suprem libian rânjeşte nepăsător dar satisfăcut. În fond, totul revine la normal...

Una dintre cele mai uimitoare şi pe undeva de-a dreptul miraculoase ştiri este - ţineţi-vă bine! - apariţia celui de-al treilea album post-mortem al îndrăgitului Michael Jackson. Răposatul face adevărate minuni - cu efecte financiare de excepţie, sunt convins - şi după întoarcerea lui în nefiinţă. Cred că ar fi cazul ca nişte fani să se constituie într-un grup de iniţiativă care să ceară imperios canonizarea megastarului.

În fine, în faţa hipermarketului-hiperofertelor, doi tipi discutau la o ţigară:
- Ai auzit, mă, că a murit mă-sa mare a lu' Madona?
- Să fie sănătoasă!
- Cică avea nouăş'nouă de ani băbăciunea!
- I-auzi frate!
- Şi Madona cică-i supărată fleaşcă pe chestia asta. Zicea ăştia la televizor că cântăreaţa e devastată de moartea ei.
- Zău, mă? Noi suntem şi mai devastaţi ca ea. Nu vezi ce ne aleargă foamea? Şi ţine cont, nici măcar nu eşti precis dacă o să ne dea ăştia vreo primă, ceva, de Paşti.
- Haidi, bă, io-ţi zic o chestie de suflet şi tu tot pe politică o dai!

În Bucureşti, după o lungă şi grea aşteptare, a venit în sfârşit primăvara. Câteva terase s-au deschis şi s-au şi umplut imediat. Berea curge în valuri, fiecare terasă e dotată cu câte o plasmă la care clienţii să privească pe deasupra halbelor dezastrul japonez, iar lumea-i mulţumită şi România, criză-necriză, se descurcă. Ca întotdeauna.

6 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Ați punctat, ca de obicei, magistral : noi suntem mai agitați decât japonezii . Fiindcă asta ne e meseria ! Ca o țață care dezbate tot ce se mai aude prin târg...

Karina spunea...

in ultimul timp televiziunile noastre au ajuns cosul de gunoi al lumii

angidruga spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Liviu Drugă spunea...

Pentru cei mici si necajiti (in bucuriile lor subtiri), istoria este oricum prea mare!

"Berea curge în valuri, fiecare terasă e dotată cu câte o plasmă la care clienţii să privească pe deasupra halbelor dezastrul japonez, iar lumea-i mulţumită şi România, criză-necriză, se descurcă.

(Scuze pentru haosul din comentariile anterioare, puse in locul nepotrivit)

Anton spunea...

Şerban Tomşa,
Am trăit s-o văd şi pe-asta pe micile noastre ecrane:
O matroană nebărbierită, apostol al ecologiei pătrunjelistice, le cerea japonezilor să se comporte mai responsabil!!!
Cică tot ce au pătimit "este graţie" (sic!) poluării şi modernizării lor excesive şi care a uitat de umanitate şi de natură.
No coment!

Liviu Drugă,
Bucuriile multora dintre "consumatorii" români sunt cu atât mai vii cu cât sunt raportate la tragediile altora.
Cele mai cu dever cârciumi bucureştene interbelice se aflau vizavi de intrarea în marile cimitire ale capitalei. Azi, cu o plasmă şi programele noatre tv poţi amplasa cârciuma oriunde. Satisfacţia-i garantată!

Anton spunea...

Karina,
Televiziunile noastre nu cred că-s chiar coşul de gunoi al lumii. În general, ele redau realităţile româneşti, fiind destul de opace la actualitatea internaţională. Iar realitatea românească, să fim sinceri, numai parfumul rozei şi delicateţea orhideei n-o are.
Învăţaţi cu haosul şi absurdul românesc, mulţi dintre reporterii trimişi de aici pur şi simplu nu înţeleg ce văd. Iar specialiştii şi politicienii noştri se înghesuie în platoruri mai ceva ca ultimii calici la parastase şi comentează nenorocirea prin care trec japonezii precum ţaţele la înmormântări. Totodată, evident, cu aceiaşi pricepere şi bun-simţ.