miercuri, 11 ianuarie 2012

Colivă la tot poporu'!

Pe la sfârşitul verii, o valoroasă personalitate din cultura noastră îi lua în zeflemea, cu neaşteptată asprime mai ales pentru un om de calitatea domniei sale, pe cei ce vorbeau despre dictatură în tânăra noastră democraţie. Dumnealui se prefăcea a nu şti că orice regim odios nu se instalează brusc, la o dată precisă din calendar, ci are o mişcare şerpească prin care încolăceşte încet-încet fiecare segment al unei societăţi, insinuându-şi gradual otrava asupra diverselor categorii de oameni.
Argumentele pe care se baza ironia domnului respectiv aveam să le întâlnesc mai târziu şi la alţi intelectuali prezidenţiali. Sigur, îmbrăcate în expresii mult mai dure şi mai vehemente. Imediat după aceea, pe acelaşi făgaş a galopat şi grupul de ziarişti-sinecurişti de tipul celor de la TVR sau Evenimentul zilei.
Ei şi iată că pe parcursul lunii decembrie puterea băsistă a făcut nişte mişcări din cele mai hotărâte, legiferând comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare şi sfertisind hoţeşte puterea judecătorească, aducând-o astfel la modul cel mai concret la mâna executivului, prin noile puteri ale ministrului Justiţiei. E cea mai clară mişcare făcută până acum de portocalii. Şi nu e în niciun caz în direcţia democraţiei.
Multă lume întreabă cu un aer naiv, sedusă de afirmaţiile lui Boc: "Şi ce mare chestie dacă se comasează alegerile? Se mai face niţică economie la buget. Pe criza asta, treij de milioane de euro, nu-i de colea!".
Prin prisma omului de rând, suma pare impresionantă. Dar de fapt ea nu constituie decât o bagatelă pe lângă cheltuielile de la "partid" cu care vor fi miluiţi alegătorii în ziua votului. Cheltuieli ce vor mobiliza primarii P.D.L. într-o cât mai eficientă împărţire a pomenilor electorale, transformându-i pe deasupra pe mai marii comunelor şi orăşelelor patriei în dispeceri iscusiţi ai microbuzelor cu care se va face turism electoral. Însă toate aceste mişcări susţinute financiar şi logistic de la centru vor îngloba tandemul parlamentar-primar, în cazul alegerilor comasate. Asta în timp ce dacă alegerile locale s-ar fi desfăşurat la termen, în vară adică, primarul odată ales, n-ar mai fi transpirat în toamnă pentru parlamentarii P.D.L.-ului, stând mai degrabă să vadă cine "iese" şi schimbând la o adică partidul, că doar nu-i nicio ruşine.
Asta ca să nu vorbim că odată precedentul creat, în funcţie de interesele celor aflaţi la putere, mandatele aleşilor (atenţie, de la primarul din Cuca Măcăii până la Preşedintele României) se vor putea dilata în mod nedefinit, după cum o vor cere interesele ţărişoarei, chipurile....
"Şi pe cine să alegem, că toţi sunt nişte hoţi, nişte lepre? Ce mai încoace şi încolo, toţi politicienii sunt o apă şi un pământ", spun foarte mulţi români, aflaţi etern în aşteptarea "tătucului" providenţial căruia să i se adauge o clasă politică apărută miraculos din spuma elecţiunii, alcătuită din îngeri şi sfinţi, ori măcar din nemţi... Iar după asta dau a lehamite din mână, zicând: "Nici nu se merită să mă mai duc la vot!", nevăzând că astfel le croiesc prin abseteismul lor autostradă către funcţii şi putere tocmai celor de care se vaită acum cu atâta foc.

Am scris mai demult această postare, chiar în ajunul Anului Nou, deci într-o perioadă oarecum improprie publicării, însă pentru mine unul propice meditaţiei. Totuşi, un asemenea articol nu se potrivea cu şampania, confetiile şi cuvintele rozalii ce însoţesc începutul fiecărui an. Apoi au intervenit alte chestiuni şi iată-mă sosind cu postarea abia acum. Întârzierea, cu toate acestea, nu i-a prins însă deloc rău. Fiindcă între timp iată explodând scandalul Arafat legat de nou emanatul proiect de lege a sănătăţii, proaspăt fâsâit de la Cotroceni.
Problema cea mai gravă ce se desprinde din sus-numitul proiect priveşte medicina de urgenţă. Nu intru în detalii, dar e evident că este vorba despre transformarea acesteia într-o afacere în care, la fel ca în orice afacere, banii vor constitui principiul fundamental al funcţionării, iar ţinta finală va fi profitul, nu grija pentru bolnav.
De ce se intervine atât de brutal într-o problemă a Sănătăţii când tocmai aceasta era cam singura care mergea bine în sistemul nostru sanitar? Simplu, fiindcă coroborată cu privatizarea majorităţii spitalelor, ar crea exact sistemul prin care s-ar pune la punct un mecanism realmente odios care să pompeze sume uriaşe de bani în buznarele celor aleşi pe sprânceană. (Să nu uităm că practic asigurările de sănătate sunt, strânse la un loc şi cu fonduri regenerabile anual, una dintre cele mai mari bănci româneşti.) Bani din care o parte se vor întoarce tot la centru ( la centrul partidului, evident), uneori mai discret şi mai personal - pe "persoană fizică" cum ar veni -, alteori mai mai la vedere, ca donaţii grase făcute P.D.L.-ului ce se tânguie de grija cheltuielilor pe care le presupun alegerile. Ei bine, jaful care se pregăteşte prin adoptarea respectivei legi va fi de zeci de ori mai mare decât suma de care se plânge Boc şi din care cauză comasează şmechereşte alegerile. Dar reforma statului, vezi bine, e musai să meargă înainte...

O ultimă remarcă, apropos de această neobosită şi toxică reformă, şi închei.
Citind eu "Moartea unui dansator de tangou", roman admirabil scris de Stelian Tănase - carte pe care o găsesc una dintre cele mai bune ale anului 2011 -, am dat peste o expresie pe care n-o mai auzisem din copilărie, de pe când ai mei ironizau în şoaptă cuvântările de tovarăşului Gheorghiu-Dej: : "Se ascute lupta de clasă!".
Lui Dej i-a urmat Ceauşescu care a lansat "crearea omlui nou care să lupte neobosit/neabătut pentru edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate!".
Băseseciana marotă a continuei şi de-a dreptul maniacalei reforme a statului vine, într-o perfectă consonaţă cu celelalte două ziceri, la fel de imperioase la vremea lor, întocmai ca o bomboană râncedă pe o colivă veche. O colivă pe care de generaţii românii se sacrifică să o tot mănânce la îndemnul măreţilor ei conducători sau, ultima modă, a unui preşedinte-jucător.

În 2012 e an electoral, iar la noi o să fie ştampila. Poate că, după atâta hoţie şi neruşinare, a venit timpul să le livrăm noi lor o porţie din coliva pe care ne-au tot servit-o şi care de vreo trei ani încoace a devenit tot mai indigestă. Asta însă doar cu condiţia să n-o dăm din nou pe un pui şi un kilogram de mălai sau să nu alegem iarăşi tot soiul de panglicari făcători de minuni şi de buzunare, altminteri băieţi buni, hă-hă!, de-ai noştri.
Dacă nu, şi cu ajutorul proaspăt reformatei noastre Sănătăţi, ni se va pregăti o nouă tranşă de colivă. Sigur, din spirit de economie în ea se vor răsturna şi resturile celei dinainte.