marți, 30 noiembrie 2010

Gândurile trândave ale unui scârţa-scârţa pe claviatura calculatorului

După furtuna de miez de vară, cu fulgere, cu tunete şi averse abundente de ieri, a venit de-a dreptul neaşteptat această dimineaţă înmuiată în ceţuri cu miros de zăpadă. O vreme tocmai bună pentru reverii, melancolii şi nu în ultimul rând care te îmbie la bătut câmpii. Ceea ce, neserios cum sunt, o voi şi face imediat. Este vorba pur şi simplu despre nişte subiecte care plutesc lenevos ca nişţe nori pufoşi şi inofensivi prin mintea mea şi care dau târcoale prin jurul romanului la care scriu. Iată-le aşa cum se prezintă ele acum:

Guugu yimithrirr
Evident, nu ştiu cum se pronunţă corect. Dar m-am tot gândit cu plăcere la chestia asta faţă de care am un soi de ciudată şi încântată aplecare. Guugu yimithirr este o limbă pe care o mai vorbesc cam o mie de băştinaşi australieni. Din ea ne-a parvenit nouă cuvântul gangurru, ajuns în română cangur. Unul din aspectele acestei limbi m-a uimit în mod deosebit. Iar acest aspect dă apă la moară unei teze susţinută de anumiţi psihologi care spun că limba maternă pe care o deprindem din pruncie are un rol deosebit în formarea gândirii şi personalităţii noastre. Dar asta-i deja altă poveste. Aşa că să revin la cestiune.
Limba guugu yimthrirr este bazată pe un sistem geografocentric. Vorbitorii ei nu spun "în faţa mea" sau "lângă soacră-mea", ci "la vest de mine" sau la "nord de soacră-mea". Nici măcar nu au cuvinte care să însemne "la stânga" sau "la dreapta". În schimb, copiii învaţă încă de la cea mai fragedă vârstă punctele cardinale: gunga - nord, jiba - sud, guwa - vest şi naga - est, pe care le folosesc cu naturaleţe de parcă ar avea o busolă foarte precisă montată în creier.
În acelaşi timp, o bună parte din folclorul lor este un adevărat atlas compus din hărţi-cântece. Aceste poeme cântate reconstituie în amănunt traseele lor de neîncetat umblet pe un întreg continent, cu hărţile fiecărei ginţi, cu notaţiile cadastrale ale acesteia, legate totodată de un cult al strămoşilor. Fermecător mi se pare faptul că eroii lor mitici au creat lumea compunând aceste poezii prin care, pe măsură ce le cântau, făceau să apară sau şlefuiau elementele fundamentale de relief pe care le metabolizau, le făceau să aparţină oamenilor. Acelaşi lucru se petrecea cu făpturile pământului şi cu fenomenele atmosferice. Pentru aceşti aborigeni australieni "la început a fost cuvântul" nu este o metaforă sau, dacă vreţi, ei chiar trăiesc, la modul cel mai propriu într-un poem.
La fel de interesant e că "fiecare nou-născut moşteneşete o parte din cântecul străbunului întemeietor", cum am aflat şi eu de la Bruce Chatwin (Dârele cântecului). Însă nu numai că moşteneşte fragmentul de cântec - fiind proprietatea lui privată şi inalienabilă - dar poate să şi "împrumute" stanţe din cântecul său altora, obţinând astfel drept de trecere pe la vecini.
Iar pentru ca această lume a băştinaşilor australieni se aibă o împlinire poetică pe care o găsesc fermecătoare, perioda mitică a Eroilor ce au dat nume creaţiei, făurind-o prin cuvânt, iar mai apoi au închegând-o prin cânt, se numeşte Vremea Visării...

Aşa cum am spus încă de la început, aceasta e o temă care mi-a dat de gândit şi care a rezonat în mine. Poate că o să aibă un ecou şi în romanul la care scriu.

Pentru neîncrezătorii care se uită lung la mine şi spun sastisiţi: "Iar vorbeşte ăsta aiurea-n tramvai. Mai mult ca sigur că-i o chestie inventată, că prea le ştie el pe toate", o să-mi dezvălui sursa. Este vorba despre un articol al doamnei Felicia Antip, în faţa căreia fac o reverenţă plină de respect. Acest impresionant articol - poate nu numai pentru mine, dar care dă impulsul de a căuta mai mult şi nu numai aici - ne familiarizează cu cartea lui Guy Deutscher, Prin oglinda limbii - De ce lumea arată diferit în alte limbi, apărută anul acesta la Metropolitan Books. Cartea nu fost încă tradusă în româneşte. Oare editorii americani n-or fi interesaţi de SEXTING, ultima carte a Loredanei Groza? Un schimb reciproc avantajos, ceva?

7 comentarii:

Liviu Drugă spunea...

Ca sa fie masa limbilor bogata, imi permit sa adaug 2 legaturi mici aici:
despre o carte despre limbile globului, aparuta in 1968.
http://liviudruga.blogspot.com/search/label/C%C4%83r%C5%A3i?updated-max=2010-04-21T15:38:00%2B03:00&max-results=20

si despre o alta carte despre aborigeni (care sunt o sursa masiva de presupuneri legate de inceputul vorbitului la om)

http://liviudruga.blogspot.com/2009/02/pe-cand-omul-era-mai-creativ.html

Liviu Drugă spunea...

scuze, despre limbile pamantului aici http://liviudruga.blogspot.com/2009/12/din-ciudateniile-limbilor-lumii.html

Anton spunea...

@ Liviu Drugă
Mulţumesc frumos pentru legături!

karina spunea...

La multi ani, Române !

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/

Anton spunea...

@ Karina
Mulţumesc de urare.Însă m-am cam blocat. Nu vreau să fiu greşit înţeles şi-mi menţin gratitudinea faţă de gestul dumneavoastră, dar să vă spun ceva:

Urări din acestea, exprimate cu prilejul sărbătorii naţionale, n-am primit decât de la politicienii în căutare de voturi şi o dată de la conducerea de partid şi de la cea sindicală, de un 23 August. Felicitarea de atunci era prinsă cu o clamă de fluturaşul care însoţea banii de primă.
Poate că sunt eu malformat, dar n-o să încerc niciodată un sentiment de vibraţie patriotică şi de elan poporan în faţa acestui tip de urare. Poate că alţii or fi simţind aşa ceva. Poate că şi americanii, atât de uimitor de entuziaşti şi de coplăroşi în anumite chestiuni, or face-o de 4 Iulie. Mie unuia mi se pare că-i un fel de miruire forţată şi în masă, precum cea descrisă cu atâta subtilitate şi expresivitate de doamna profesor Mihaela Ursa, pe blogul dumneaei. În plus, nici măcar nu sunt român verde, autentic, cu sânge curat daco-roman. Am destul sânge grecesc şi zurbagiu, care probabil că a molipsit cu tot soiul de nebuneli curăţia demnă a latinităţii noatre carpato-danubiano-pontice. Ăsta sunt şi nici nu mă mândresc în mod special că sunt român - cam impur, recunosc -, dar nici nu mi-e ruşine în vreun fel de acest fapt. Îl consider pur şi simplu un dat existenţial, aşa cum tot un asemenea dat e şi întâmplarea că sunt alb caucazian, european şi de sex masculin. N-am niciun merit şi nicio vină. Aşadar de ce ar trebui să fiu felicitat pentru asta?

Sigur, înţeleg că singurul răspuns la aceste întrebări e elanul sincer ce vă animă de a le transmite celor faţă de care simţiţi anumite afinităţi gândul dumneavoastră cel bun. Gând pentru care nu pot decât să vă mulţumesc încă o dată.

karina spunea...

dar eu sunt fericita ca sunt romanca!!!! si am snage nemtesc:))
am scris mesajul pentru ca eu chiar traiesc evenimentul!!!

Anton spunea...

@ Karina
Ce pot să să mai zic? Nu pot deât să mă bucur pentru fericirea dumneavoastră.
Pe 3 octombrie, dacă nu uit şi mai sunt pe aici, o să mă revanşez felicitându-vă de Ziua Germaniei. Până atunci, vorba lui Hemingway, vă doresc o sărbătoare fără sfârşit. Desigur, şi după aceea să o ţineţi tot aşa!