Comentariu la un comentariu

Am citit pe un blog pe care îl urmăresc cu atenţie şi plăcere (ce-am-mai-citit.blogspot.com) o postare foarte interesantă cu privire la un roman scris de un ex-sovietic de succes. La noi, respectivul roman a apărut în colecţia Raftul Denisei, a editurii Humanitas. Autorul postării spune cu umor: "Uneori, când mă gândesc la colecţiile Raftul Denisei sau Cartea de pe noptieră, ale Editurii Humanitas, am senzaţia că Denisa Comănescu, celebra lor editoare, nu vinde cărţi, ci mobilă". Am reflectat zâmbind la observaţia făcută de domnul Micawber, autorul respectivului articol, după care am zis că ar fi cazul să-mi dau şi eu cu părerea asupra unei chestiuni care vine de se leagă cu povestea asta.

Şi cum aş putea-o face cât mai sugestiv? Simpu, istorisind o scenă care mi s-a părut că "geme de sensuri" - cum atât de (ne)inspirat spunea într-un articol un critic destul de cunoscut şi ascultat, dar căruia nu-i dau numele să nu-i stric brendu'...

Doi băieţi de vreo 15-16 ani se plimbau pe un bulevard din cartierul bucureştean Militari. Se vedea că tocmai ieşiseră de la frizer fiindcă se tot opreau să se admire în vitrinele magazinelor sau băncilor.

O tanti în vârstă, care-i precupeaţă de ani de zile prin zonă, vânzându-şi borşul şi verdeţurile pe trotuar, păru să-l recunoască pe unul dintre ei, probabil un nepot de-al dumneaei. Îşi miji ochii, scrutându-i frizura unsă din belşug cu gel, după care-i zise:

"Ce, dracului, ai în cap, mă, Renato?"

Evident, numitul Renato nu prea ştia ce anume are în cap, dar intui că bătrâna se referise la noua sa tunsoare, aşa că-i răspunse:

"Am fost să mă aranjez şi io. Mâine-i paranghelie la Bela şi sunt invitat. Nu să făcea să mă duc ca d-obicei. Mi-am schimbat şi io lucu' după cum e trendu' la modă, acu'."

"La Bela aia izmenita, fata lu' Prezon, dă o ţine pă Mărcutoaia?"

"Îhî. Aia, da!"

"Şi pentru aia te-ai făcut tu aşa, ca fugiţii d-acasă?"

"Ei, nu...", făcu băiatul stânjenit de panta pe care o luase discuţia. "Nu, bre, nu pentru fata aia."

"Foarte bine! Că nu să merită. Şi aia-i tot o orfancă ca mă-sa..."

Dar tânărul păru să-şi revină după asaltul dur al băbătiei, se mai adună şi, realizând conotaţia ironică a celei de-a doua părţi a frazei, ripostă, schimbând totodată subiectul:

"Cum bre, ca fugiţii d-acasă? Că m-am aranjat după un model dă l-am ales dântr-o revistă dă hairstailişti!" ", se oţârî adolescentul, simţindu-se brusc un neînţeles.

"Ete, 'airstiliştii curului! Nişte escroci care umblă să facă şto dă fraieri!", i-o reteză mă-sa mare. Întrebă cu o maliţie străvezie: "Sau ţi-a dat ăia bani că să-i laşi să te facă în halu' ăsta-n cap?"

"Hai, mamaie, mai lasă-mă, dom'ne, cu caterincile astea!"

"Păi, mă, băiatule, îmi spui că te-a tuns ăia după revistă, după model, chestii, socoteluri. Ce model, mă? Că parcă te-a făcut exact, da' exact după lama dă la topor şi p-ormă ţi-a dat cu seu, de zici că eşti zlătar, d-ăia..."

Celălalt tip, amicul lui Renato, nu se amestecase în discuţie până atunci, dar văzându-şi tovarăşul rămas fără replică se simţi dator să intervină. Şi o făcu aducând precupeţei un argument zdrobitor:

"Mamaie, pă bune, la chestii d-astea nu te pricepi. Ştii care-i chichirezu acia? Băiatu' are acuma şi el un brend, da' unu' adevărăciune, nu aşa..." Făcu o mică pauză de efect, sugându-şi scurt incisivii, apoi încheie cu o sentinţă definitivă şi indiscutabilă: "Brend dă şmecher cu acte, bre!"