Colaboratori şi colaboraţionişti

Acum nici două săptătmâni un cotidian a lansat bomba: "Ioan Groşan a turnat la Securitate". Acuzaţii, invective, luări de atitudine, ba chiar demiterea scriitorului de către şeful lui, un oarecare domn Gregoire-ecrivain, după cum singur se autointitulează ipochimenul care nu face, mă-nţelegi, rabat de la moralitate. Scriitorul a explicat ce şi cum, arătând, înainte de orice, că nu a turnat şi nu a făcut niciun rău nimănui. Lucru necontestat până acum de vreo eventuală victimă. Dar destui puri şi duri au spumegat indignaţi pe forumurile de presă sau pe ici, pe colo, pe vreun blog. Câţiva prieteni i-au luat apărarea, umplându-se şi ei însă de lăturile cu care i-au împroşcat indignaţii. Azi e linişte, iar povestea, deşi nu s-a lămurit, s-a cam stins.

Nu sunt avocatul domnului Groşan şi nu-l cunosc altfel decât prin scrierile sale. În plus, îmi aduc aminte cu câtă nerăbdare aşteptam prin anii '80 apariţia unui nou număr al revistei Ştiinţă şi tehnică, acolo unde dumnealui istorisea cu un umor subversiv aventurile navei Stejeran... Iar pe vremea aceea îţi trebuia curaj nu glumă ca să publici aşa ceva. Curaj pe care mulţi din sacerdoţii moralităţii naţionale de azi sau axiologii de serviciu actuali nu-l manifestau în acele timpuri. Bun, poveşti vechi din care memoria, subiectivă cum e, reţine numai anumite aspecte...

N-o să mă apuc să discut aici despre amuzantele şi atât de româneştile noastre poveşti despre securiştii buni şi colaboratorii lor (adică alor noştri) şi despre securiştii cei răi şi turnătorii aflaţi în solda lor (adică despre ăilalţi). N-are, deocamdată niciun rost, mai ales de când au apărut în ultimul timp până şi mogulii cei buni versus mogulii cei răi.

Totuşi, dincolo de toate ideile-şablon fluturate de tot neamul de inchizitori nu pot să-mi reprim o întrebare simplă. Dar despre actualii intelectuali colaboratori ai puterii cam ce ar fi de zis? Ioan Groşan, anatemizatul de azi, avea 19 ani (!) când, şantajat şi terorizat fiind în armată cu pierderea facultăţii, a semnat odiosul angajament, pe care, cel puţin până acum, omul spune că nici măcar nu l-a respectat, iar după terminarea facultăţii a şi refuzat să-i mai dea în vreun fel curs. Fapt pe care până şi securistul ce-l avea în "exploatare" pe Ioan Groşan îl recunoaşte şi îl consemnează. Iar întreprinderile literare ale scriitorului, ca şi refuzurile sale de colaborare cu odioasa instituţie, ulterioare semnării angajamentului şi terminării facultăţii, mi se par mai degrabă un cert act de temeraritate, nu de laşitate.

Ei bine, pe cei de azi nu i-a terorizat nimeni, nu i-a ameninţat nimeni cu pierderea dreptului la semnătură sau cu puşcăria. Dimpotrivă, ei înşişi s-au oferit, pe undeva chiar supralicitând, doar, doar or prinde pulpana lui Orange-Vodă spre căftănire. Trist e că destui dintre ei au beneficiat pe vremuri şi de zâmbetul înălţător în cinuri al lui Iliescu...

Azi mulţi dintre aceştia ba dau lecţii de moralitate, ba explică cu suficienţă nişte adevăruri de partid şi de stat care n-au corespondent în realitatea noastră, a celorlalţi, a prostimii mai pe şleau spus. O fac însă din funcţii publice, instituţionale, la care au ajuns printr-un servilism politic evident direcţionat, deşi afirmă cu aplomb că sunt independenţi şi mai ales obiectivi. Asta deşi toată lumea vede că sunt sub drapelul portocaliu al idealurilor băsescianiste - un termen care nu-mi aparţine ci este inventat tot de unul dintre ei.

Să fie clar, nu pun niciun moment în discuţie calitatea intelectuală a unora dintre aceşti oameni - cu atât mai mult când au în spate o operă bazată pe lucrări valoroase. Însă încă o dată mă întreb - ca să dau un singur dar ilustrativ exemplu - cam cât de tristă şi de penibilă e trecerea unui asemenea om de la o lucrare de o erudită respiraţie spirituală cum e Ispita Binelui, la oda mai mult decât jenantă pe care i-a înălţat-o Elenei Udrea, la concurenţă întru ridicol cu un Cristian Boureanu, o Raluca Turcan sau un Ioan Oltean?

Asemenea cazuri sunt mult mai multe. Prea multe chiar. Or, din asemenea posturi jenante izvorâte din noul colaboraţionism, o minimă doză de bun-simţ ar impune măcar o tăcere penitentă. În niciun caz zburdălnicii mediatice în care să glosezi pe temele moralei şi să filozofezi în postură de apostol naţional al adevărului. Vorba unui alt personaj celebru: "Asta sună ca dracu!"