Moment poetic

Orice om, oricât de serios, trebuie să arate, măcar din când în când, şi ceva simţire. Ei şi uite că se iveşte, mă înţelegi, asemenea moment chiar şi pe acest blog.

Ce mai încolo şi încoace, se apropie primăvara. Se apropie cosmopolitul Valentine's Day, dimpreună cu mândrul Dragobete autohton, curat românesc şi patriotic. Adică, pe alese, pentru toate gusturile. Un fior liric se cuibăreşte în suflete şi predispune la reverii dulci şi tandre, în adierea acestora înjghebându-se idile fulegerătoare.

Există oare momente în an mai propice poeziei? Eu aş spune că nu, mai ales acum, când toate galantarele au într-un colţ inimioare. Inclusiv desupra fleicilor de la măcelărie sau la raionul de mezeluri. (Nu pot să povestesc cât mi-a părut de rău că n-am avut aparatul de fotografiat la mine!)

Aşadar o să postez şi eu aici un sonet scris de un autor cu adevărat uriaş al literaturii române. Iată-l, deci, ofrandă lirică a zilelor ce mintenaş or să năvălească peste noi, cu siropuri, peltele şi candori zaharisite în ipocrizii comerciale de carton:

Sonet brutal

- simbolist-instrumentalist -

Zenitul polichrom se irizează-n spasm,

Şi lungi şi partice cobor din el săgeţi,

Iar eu, citind adânc pe frescuri din pereţi,

Văd conturându-se din alte vremi un basm.

Da! Homo... fui! Da, viaţa mi-e sarcasm!

Sunt toate vechi, nimic nou nu mai poţi să-nveţi!

Când toate intră ca lichidu-n bureţi,

De Calipige n-am de loc entuziasm.

Lucească ochii ei în focuri de smarald,

Pembele varii dungi aştearnă-şi în bibiluri,

Îi curgă lacrime în van de sânge cald!

A! Prea brutală-a fost când m-a metodoxit!

Mă tachinează-n van cu amplele-i profiluri;

Vai! Faunul, răpus de Eros, a murit!

Sonetul, dacă nu ştiţi, îi aparţine lui Ion Luca Caragiale. Adaug acestui poem şi o mirifică şi foarte sugestivă ilustrată pentru Valentine's Day şi Dragobete.

Cred că-i suficient de mare şi de plină de dulceaţă ca să ajungă la toată lumea, da?