luni, 23 august 2010

O amintire legată de 23 August

Cu ocazia zilei de 23 august n-o să vorbesc nimic despre defuncta noastră sărbătoare naţională, altminteri cu semnificaţii nu prea glorioase. Aia cu vitejeasca noastră întoarcere a armelor e cea mai delicată, aşa că n-o să mă bag tocmai eu, nepriceputul, în povestea asta.
Cu ocazia zilei de 23 august o să vorbesc despre o femeie pe care am văzut-o chiar la o manifestaţie prilejuită de acest discutabil eveniment.
Era o femeie urâtă, urâtă, urâtă! Sigur, un bărbat nu ar trebui să spună niciodată aşa o chestie. Dimpotrivă, un bărbat ar trebui să susţină că nu există femeie urâtă. Ar trebui să sublinieze, atunci când are niscaiva dificultăţi laudative la adresa unei urmaşe de-a Evei, că frumuseţea se află în ochiul care priveşte. Mda...
Eu însă spun cinstit că tipa era urâtă cu crăci, urâtă cu spume, că era regina naşpetelor. N-o să mă avânt într-o descriere oricum prea searbădă faţă de realitatea care te lăsa cu gura căscată. Cred că şeful ei o trimisese la manifestaţie într-un gest de opoziţie şi protest la adresa "cârmaciului" de pe atunci.
Oricum, femeia era tânără, n-avea mai mult de douăzeci şi cinci de ani. Purta nişte blugi făcuţi la Focşani - celebrii în epocă - iar pe bustul androgin un tricou. Ei bine, tricoul ăsta era tare de tot. Pe el se putea citi următoarea inscripţie: You are not dreaming, I'm real!
Uimitor era şi faptul că niciun băgător de seamă - şi era plin de ei, mai ales la un asemenea eveniment - nu luase atitudine, trimiţând-o să-şi schimbe bluza cu "scrisuri englezeşti".
Recunosc, nici până azi, după mai bine de treizeci de ani, n-aş putea spune precis dacă fata avea un simţ al umorului colosal sau, pur şi simplu, nu ştia ce scrie pe tricou.
Evident, am hotărât că prima variantă e cea adevărată şi am simpatizat-o imediat, iar de atunci îi păstrez minunatei urâte un colţişor cald în inimă.


8 comentarii:

Micawber spunea...

In epoca se purtau si tot felul de tricouri cu pictograme chinezesti. Evident ca nu stia nimeni ce inseamna. Un 'artist' care confectiona asemenea tricouri mi-a povestit ca el, care nu stia evident nicio boaba de chineza, se inspira de pe cutiile de fasole verde importate din China. Asa ca ne putem imagina ce o fi scris pe unele din tricourile acelea.

Cine stie, poate si in cazul de fata o exista o poveste asemanatoare, nu de alta, dar bunul nostru popor nici nu exceleaza in cunoasterea limbilor straine, nici nu se da inapoi cand e vorba sa afiseze un produs vadit strain.

Anton spunea...

Ideogramele chinezeşti exercită o anumită fascinaţie artistică pentru noi, nemaivorbind de faptul că la chinezi (şi la japonezi, şi la islamici) caligrafia e ea însăşi o artă. În cazul despre care vorbeam, sigur nu era vorba despre asemenea rezonanţe, iar eu continui să cred, fără niciun temei, desigur, că fata ştia ce scrie pe tricoul pe care-l purta.
Cât despre cunoaşterea limbilor străine, poporul român nu-mi pare un caz izolat. Prieteni care au stat în Japonia ani buni povesteau că imensa majoritate a serioşilor şi studioşilor niponi nu vorbesc nimic altceva decât limba maternă. Francezii - am am constatat-o chiar eu - nici ei nu catadicsesc să cunoască vreo altă limbă, cu excepţia alsacienilor şi lorenilor. Englezii nici atât, iar italienii, mai ales cei din sud, au dificultăţi cu propria limbă literară, fiind ironizaţi chiar de compatrioţii lor din nord.
Comparativ cu aceştia, locuitorii patriei noastre nici n-ar ieşi tocmai rău, mai ales cei din mediile urbane. Asta nu înseamnă că îmi fac iluzii. În fond, e de ajuns să mă gândesc la celebra Lori - artista noastră care o rupe niţeluş pe braziliană, după propria-i declaraţie - sau la "excelenţii" noştri oameni politici care, asemenea calabrezilor vizavi de italiană, au mari necazuri cu româna literară, darămite cu alte limbi străine.

Liviu Drugă spunea...

Uratele, nefiind curtate, au mai mult timp la dispozitie. Astfel, dupa ce si-au acceptat ghinionul nereusitei fizice, unele devin mai "citite", altele, mai lesbiene, ca o incercare de a eluda ghinionul. Cateva pornesc pe ambele cai. Eu am descoperit in timp ca femeile urate au un simt al umorului f dezvoltat si al autoironiei extrem de dezvoltat. Ceea ce e f bine: autoironia e un bun medicament pentru psihic :)
Votez si eu deci varianta aleasa de tine :)

Micawber spunea...

@ Anton

Nici n-am pretins ca alte popoare ar sta mai bine la cunoasterea limbilor straine. Atata ca in cazul nostru mai avem (inca) un mit, pe langa cel al romanului ospitalier: romanul poliglot si fluent vorbitor de limbi straine. Mit care a functionat atata vreme cat am fost izolati de lume si care acum, ca ne-am globalizat, scartaie din temelii confruntat cu realitatea.

Nu-i vorba ca si despre japonezi credeam ca-s mari vorbitori de engleza, care le-ar fi chiar o a doua limba materna, pana cand mai multe exemple mi-au aratat ca era un mit.

Anton spunea...

@ Liviu Druga
Ehe, despre urâte s-ar putea scrie volume întregi. O să mă mărginesc însă a spune aici doar câteva chestiuni în fugă.
Urâtele adevărate sunt totuşi puţine. Faţă de noi, bărbaţii, chiar foarte puţine - noi cam suntem, din punctul ăsta de vedere, fără număr, fără număr! Şi, sincer, habar n-am ce-or găsi femeile la o grămadă dintre noi. Multe pseudourâte sunt mai degrabă nişte persoane care nu ştiu să-şi pună în evidenţă calităţile sau sunt de-a dreptul neîngrijite.
Nu ştiu dacă urâtele sunt mai "citite", dar sigur sunt mai amibiţioase şi îşi dezvoltă abilităţi sociale atent cultivate. Multe dintre ele, da, au un simţ al umorului parcă mai dezvoltat, dar şi când e una dintre ele lipsită de orice urmă de umor, să te ţii. În general, în cazurile astea, musai cucoanele să fie şefe, iar la acestea, cu cât se află mai sus în schemă, cu atât ambiţia tinde spre patologic şi viclenia le este cea mai lustruită dintre virtuţi. Astea de obicei au o ură neîmpăcată faţă de celelalte femei din jur, iar pe frumuşele le-ar strânge de gât cu mâna lor. Un exemplar didactic în sensul celor afirmate ar fi Elena Ceauşescu.
Şi încă un amănunt semnificativ: bocciile fălcoase şi veşnic încruntate, umflate, păroase şi "parfumate" nativ - mai mai ales saşiile! - se mărită întotdeauna! Ca să nu mai zic de zgripţuroaicele urâţite de atâţia draci câţi au pe coadă tot timpul. N-ai să vezi vreo naşpetă din astea, la peste treizeci de ani, fără şaibă la inelarul mâinii stângi şi cu acte pe vreun papagal. E lege!
Asta în timp ce femei aşa-zis obişnuite ori cel puţin interesante sau chiar drăguţe pot să nu se mărite. (Ceea ce, de multe ori nu reprezintă pentru ele nicio pierdere. Poate pentru noi, să fim cinstiţi!)
Bineînţeles că astea-s doar nişte dări cu părerea orecare, unele care n-au nimic de-a face cu o analiză doctă sau măcar serioasă, unele care trebuie privite cu amuzată îngăduinţă şi cu... umor.

@ Micawber
N-am crezut niciodată în mitul românului poliglot, iar în cel al românului ospitalier nici atât. În privinţa celui de-al doilea am o suită de experienţe personale care m-au scutit de asemenea iluzii. Şi asta chiar din copilărie şi adolescenţă. În rest...
În rest, singurii poligloţi adevăraţi pe care i-am întâlnit prin străinătate sau pe aici au fost olandezii şi elveţienii. Bine, mai există şi nişte zone speciale. Basarabenii care în general vorbesc curent limba rusă, precum şi maghiarii sau germanii ardeleni care vorbesc româna.
Un caz deosebit îl constituie şi unii - nu chiar aşa de puţini - arabi sau chinezi trăitori pe meleagurile noastre. Mulţi dintre ei vorbesc binişor limba noastră, iar câţiva de-a dreptul impresionant - vezi cazul domnului doctor Arafat care ar putea să dea meditaţii la română mezinei prezidenţiale, deşi mă îndoiesc că i-ar reuşi ceva cu toată străduinţa sa.

Apropos de spulberarea miturilor. Unul dintre acestea spune că bărbaţii au nostalgia frumoaselor necunoscute pe care le păstreză în memorie până la senectute. Uite că şi urâtele îşi au locşorul lor!

Şerban Tomşa spunea...

Minunată postare, excelent compendiu despre urâte. Multe adevăruri ați spus aici... Urâtele sunt, într-adevăr, mai puține decât bărbații respingători... Și se mărită mai totdeauna, căci sunt energice și preiau inițiativa, Ba chiar devin adevărații stăpâni ai familiilor pe care le întemeiază...
Mă gândesc îmsă la drama unei femei urâte și inteligente căreia nu i se oferă nicio floare și nu i se adresează niciodată un surâs. Totuși, urâtele sunt foarte frecvent inteligente, iar unele au un farmec mai mare decât frumoasele tâmpite ( sunt și frumoase deștepte ! ), fiindcă știu să creeze o atmosferă plăcută în jurul lor. Evident, nu era cazul Elenei Ceaușescu...

Anton spunea...

@ Şerban Tomşa
Vă mulţumesc pentru consideraţii, dar cred că sunteţi prea generos. Sunt doar câteva biete păreri - altminteri extrem de discutabile dacă le-ai privi cu o morgă mai serioasă şi cu mai puţină îngăduinţă.
În fond, e numai o fluturare de mână către o amintire despre o urâtă care m-a frapat.
Cum spune ghiduş domnul Florin Lăzărescu: "...şi scriitorii e oameni".

Şerban Tomşa spunea...

:)