Fiind un blog al unui tip care îşi pierde vremea scriind aiurea tot felul de poveşti, fireşte că postările de aici nu şi-au arătat până acum cine ştie ce utilitate. Această jenantă stare de fapt se cere niţeluş corectată. Şi cum mie unuia mi-ar veni peste mână să dau sfaturi practice în privinţa unor treburi gospodăreşti sau de factură mai tehnică - cum ar fi cele privitoare la repararea instalaţiilor sanitare, electrice, ori alcătuirea unei grădiniţe pe balcon - o să mă mărginesc la prezentarea unor recomandări de lectură pentru vacanţă. Nu, nu ale mele. Fiindcă nu sunt un ditamai criticul ori recenzentul literar, o să recurg, în calitate de simplu popularizator, la sfaturile avizate ale unui adevărat magistru: Umberto Eco.
Domnia sa povăţuieşte pe cei ce vor să se întoarcă din concedii cu un aer de erudiţi, de rasaţi intelectuali enciclopedişti - dar şi specialişti! - sadea, să lase naibii cărţile uşurele şi să-şi ia cel puţin zece cărţi solide. În plus, mai atrage atenţia că toate cărţile pe care le luăm cu noi, dacă dorim să evidenţiăm statura noastră de adevăraţi intelelctuali, trebuie musai să fie în original ori în ediţii princeps.
Iată lucrările înspre care ne îndrumă maestrul:
Ars magna lucis et umbrae a cărturarului Athanasius Kirchner, ediţia din anul 1645. Aceasta e indicată celor ce fac expediţii de shopping la Roma, între două escapade pe la casele de modă putându-se intercala şi o vizită la cel mai celebru anticariat roman. Preţul achiziţionării respectivei lucrări bate lejer suma alocată unei toalete Versace sau Armani. Deci, cum ar spune potenţialii clienţi, se merită banu'!
Cartea sfaturilor scrisă de Kai Ka' us ibn Iskandar, pentru cei care vor să manifeste o mai largă înţelegere a fenomenului spiritual islamic, chestie foarte importantă în declamarea unei political corectness cât mai trendy. Sigur, originalul persan e mai dificil de parcurs, dar aici merge şi o traducere, deşi astfel ar pierde mult din farmecul lecturii. Dacă n-o găsiţi pe aceasta, puteţi în schimb să studiaţi cu plăcere Kitab al s'ada wa'l is'ad a lui Abdul Hasan al Amiri, eventual ediţia reapărută la Teheran în anul 1957, cu comentariile critice de rigoare.
Pentru toţi cei care vor să înţeleagă mai bine poezia modernă - teoreticienii literari au decretat că fără asta aprofundarea liricii moderne e aproape imposibilă -, maestrul Eco recomandă nişte lecturi drăguţe, care pot fi făcute atât într-un cadru montan, cât şi pe plajele Mediteranei. E vorba, desigur, despre scrierile kabbalistice - foarte comode şi şic la purtat deoarece sunt scrise şi păstrate în nişte suluri foarte mişto, pe care le poţi purta foarte bine şi într-un rucsăcel sau într-o sacoşă de plajă - Sefer Jesirah şi Sohar-ul, completate neapărat de scrierile lui Moshe Cordovero şi Isaak Luria. La o adică, după ce le-aţi parcurs pe toate acestea, vă puteţi completa studiul prin citirea unei riguroase analize ideatice făcute de marea specialistă în domeniu, celebra cântăreaţă Madona.
Pentru cei care au dificultăţi în a înţelege ebraica veche, domnul Eco acceptă că se poate face o derogare, admiţând că ar fi relativ suficientă şi parcurgerea în latină a unui Corpus Hermeticum sau, fie, şi a scrierilor gnostice ale lui Valentinus. În schimb, atrage atenţia asupra evitării unei lecturi aprofundate din Basilides, pe care o consideră - pentru cititorii mai sus-menţionaţi - că ar fi prolixe şi iritante.
Pentru cei care dispun de mult spaţiu în automobil, profesorul italian propune ediţia integrală a Patrologiei lui Migne. Dumnealui nu insistă asupra istoriei sfinţilor părinţi de până la Conciliul de la Florenţa, din anul 1440. Aceasta conţine 161 de volume în text greco-latin şi alte 81 de volume doar în latină. Pentru nepretenţioşi sunt suficiente cele 218 volume ale părinţilor latini de până la 1215.
Trebuie să observ că, spre sideraţia publicului alcătuit din finii dar numeroşii membri ai elitelor noastre, domnul Umberto Eco nu pomeneşte nimic despre domnul Wittgenstein şi al său Tractatus, cel pe care însuşi autorul l-a desfiinţat în bună parte prin nişte scrieri de-ale dumisale de mai târziu. O fi vreo scăpare de-a profesorului italian, cine ştie? Sau - văleleu! - Wittgenstein o fi ieşit din trend?
În încheiere, aş putea să strecor şi eu o informaţie. Unii s-ar putea să o considere extrem de valoroasă. Umblă vorba prin târg că Mihaela Rădulescu pregăteşte o a treia carte...
5 comentarii:
Haios. M-a distrat! :)
Cu al meu Fukuyama, pe care nu am apucat sa il deschid totusi, ma si faceam de ras prin munti
Mulţumesc, deşi aprecierile le merită Umberto Eco pentru aceste recomandări de lectură. Mă gândisem că tot se discută despre ce-i indicat/bine să-ţi iei de citit în vacanţă, aşa că l-am lăsat pe maestru să ne spună ce şi cum. Am mai pus şi eu de la mine - cam răutăcios, e drept - câte ceva, aranjând în contextul de azi ideile găsite într-un articol de-al domniei sale scris cu ani buni în urmă. Adevărul e că sugestiile lui par cât se poate de proaspete şi de în "trendu' modii" de acum şi de aici, din Carpathian Garden.
În perioada asta eu tot buchisesc încântat "În căutarea limbii perfecte", pe care o citesc destul de anevoios de pe net. Pe deasupra, chiar azi mi-am luat - la superofertă! - "De la arbore spre labirint" (a aceluiaşi Eco), precum şi o carte pe care o pândeam eu de mai mult timp: Moştenitorii Profetului Mahomed, a lui Barnaby Rogerson. Suspans, acţiune, cafting non-stop, crime, personaje memorabile, tot ce vrei aici! Curge sânge mai ceva ca din televizor. Asta da lectură antrenantă de vacanţă!
E de remarcat ca a ajuns sa se vorbeasca despre o moda in ale lecturilor. Poate cativa vor trece de cartile la moda si vor ajunge la lucrari "peste" vremuri si curente.
Eu am inceput Trilogia Culturii a lui Blaga, propunandu-mi sa raman asupra filozofiei lui o vreme. Doar o propunere...
Moda într-ale lecturii e veche, veche... Unii sociologi, analizând fenomenul cultural, subliniază eficienţa motorului alimentat de snobism în impunerea anumitor autori sau curente. Şi nu-i deloc vorbă-n vânt.
A! Deşi nu-i la modă şi n-are nicio pretenţie în a se măsura cu recomandările lui Eco, îmi permit să semnalez faptul că o nouă şi modestă tranşă de "Gândaci" a apărut pe rafturile mai ferite ale librăriei Eminescu. Acum, de!, dacă nu vorbesc eu despre ea, cine s-o facă?
Ai dreptate, moda lecturilor se poarta de mult, eu voiam sa zic ca la noi, parca mai mult ca niciodata dupa revolutie, se agita lumea in a face parada de lectura si de carti purtate special in acest scop.
De fapt, ce sa o mai lungesc, au fost mereu chestii de suprafata, stralucitoare, la moda, dar acum sunt mai "agresive", pentru ca, imi pare, ele beneficiaza si de legitimarea pe care o capata prin intermediul blogurilor (si ele, cu atat mai superficiale, cu cat sunt mai aglomerate, mai... la moda" :)
Trimiteți un comentariu