miercuri, 27 ianuarie 2010

Poveste din Brăila


Un foarte bun prieten al meu care trăieşte în Statele Unite îmi spunea vara trecută că viaţa în America este una cât se poate de cuminte. Adevărata frenezie a ştirilor şi a unor chestii uimitoare, însă preponderent neplăcute, o întâlneşti în România. Ce Washington, ce Hollywood, lucrurile cu adevărat tari se întâmplă în România! Aici e buricul pământului şi aici se petrece mereu ceva de-ţi stă mintea-n loc. Pentru cine se mai îndoieşte încă de o asemenea afirmaţie o să dau imediat un exemplu elocvent.
Personajul principal al poveştii - absolut reală altminteri - e un porc. Acum, sigur, nu-i vorba despre un porc ordinar, ci despre un porc mistreţ. Acesta hălăduia pe câmpurile şi prin rariştile de prin jurul Brăilei, originar fiind dumnealui chiar din Insula Mare a Brăilei - zic unii citând aceste date de pe surse. Bun!
Porcului ăstuia - să-i zicem simplu Mistreţoiu' - i se cam acrise de atâta viscol, ger şi ghindă îngheţată. Aşa că şi-a spus într-o zi, săptămâna trecută: "Măi, frătimeagule, da' io mi-s şel mai fraier dîn pădurea aiasta!? Stau ca un animal pi aişi şi mă tot aleargă foamea. Păi, o lecuţă di bataie cunosc, zdravăn îs, ia-n să mă duc io într-o plimbărică pi la oraş, ăi!"
Zis şi făcut. Nici nu şi-a dat seama când a pătruns în Brăila, marginea acesteia nefiind cu nimic mai brează decât marginea unor sate prin ale căror porumbişti mai dăduse el iama prin toamnă. Ajuns printr-un cartier de blocuri văzu că oamenii strigă şi se ascund, dar nci nu se sinchisi de aceştia. Le auzi însă pe două doamne discutând în timp ce arătau spre el speriate:
"Fă, Florico, să mor dă porcu' ăla dă merge pă mijlocu' bulevardului nu-i unu' d-ăla sălbaticu'!"
Numita Florica îşi miji ochii, punându-şi dreapta streaşină împotriva viscolului şi se uimi şi ea:
"Să dea dracii, mă, Sando, da-i mistreţ în toată legea! Un' s-o ducea aşa chitit pă treabă?"
Sanda râse ştirb, după care, sprijinindu-se-n lopata din dotare, făcu ranchiunoasă:
"Un' să să ducă un porc, p-aci pă la Brăila? La alţi porci..."
"Cum adeca, măi, fată?"
"Păi, cine ne-a trimeseră pă noi, pă canceru' ăsta dă vreme, să dăm zăpada, ai?"
La această întrebare retorică Mistreţoiu' se oprise şi el atent să audă răspunsul întreg. La alţi porci, la alţi porci, dar cam pe unde s-or fi aflând aceşti fârtaţi ai lui, ei?
Curiozitatea îi fu satisfăcută imediat, fiindcă Sanda urmă mintenaş, cu acelaşi dispreţ în glas:
"S-o duce la frac'su, la orfanu' ăla dă şef al nostru, la Primărie! Că porcu la porc trage, îţi spui io!"
Mistreţoiu' căzuse pe gânduri, dar cum gândirea nu era partea lui tare, nu se lovise cine ştie ce. Aşa că porni hotărât mai departe, fără să-l mai supere nimeni. Ajunse în centrul oraşului, chiar în faţa vestitului Palat Administrativ al Municipiului Brăila. Probabil că era atât de pătruns de farmecul inefabil al edificiului şi de importanţa plină de majestate pe care acesta o degaja, încât îşi uitase de fraţii lui cei neştiuţi, aflaţi chiar în buricul târgului. Emoţionat, privea şi ochii lui suini se umpluseră de lacrimi. Unii ziceau că din cauza viscolului, dar eu cred că totuşi coarda lui lăuntrică, acea coardă lirică ascunsă în sufletul fiecărui porc, tocmai aceea prisese a rezona.
Dar chiar atunci uşa de la Prefectură se dădu în lături şi nea Silică de la poliţia comunitară se luă de nea Tase, care, ca de obicei, se cam îmbălsămase cu niţeluş mitilic şi făcea garagaţă, zicând ceva de primar şi de autorităţi.
Mistreţoiu' se încrută şi pufni deranjat că oamenii ăia nu puteau sta şi ei liniştiţi pentru o secundă măcar, moment în care lui unuia i-ar fi venit să guiţe din toţi rărunchii: "Clipă stai!" Dar cetăţenii începură să vocifereze şi mai tare. Poliţistul zbiera către nea Tăsică să se care imediat d-acolo-şa, că dacă nu o să-i dreseze el o amendă de n-o s-o poată duce, iar după aia, cân' s-o trezi, o să-i pară rău. Dar Nea Tăsică îi replica supărat că el e erou al oraşului, fiind unul din cei ce înfăptuise revoluţia din 1989 de la Brăila, ca atare nu-i era dumnealui frică de unu' ca plutonierul Sile, făcut subofiţer la apelu' bocancilor. Hârâiala dintre cei doi îl scoase de-a binelea din răbdări pe Mistreţoiu' care scurmă nervos cu copita în gheaţa de pe trotuar. Abia atunci cei doi se întoarseră cu privirea spre animalul ce-şi sticlea colţii ca pe două semiluni mortale. Unul se albi, iar celălalt se înroşi şi mai tare. Dar amândoi exclamară într-un glas:
"Văleu, măi, frati, mistreţu', ăi! Ferea că-i pă nasoale!"
Şi o tuliră la fugă. În timp ce alergau, omul legii cugetă iute, în timp ce-şi ţinea cu o mână căciula, nu de alta, dar să nu-i sară din cap împreună cu ideile. Cu toate acestea, fiind evident antrenat să facă o analiză rapidă şi la obiect a situaţiei, zise gâfâind:
"Măă, da' urâtă uitătură mai are, uliuu!"
Nea Tăsică aprobă şi mai lapidar observaţia plină de miez a plutonierului, zicând cu gravitate, printre icnetele asociate efortului de a fugi cât mai iute:
"Îhî! Păi, dar!"
Apoi amîndoi se ascunseră înăuntrul Prefecturii, după uşa solidă a acesteia, ştiut fiind - istoria ne stă chezăşie! - că nimic nu-i uneşte pe români mai mult decât un duşman comun.
Iar duşmanul se repezi cu toată greutatea în uşa ce abia se închisese. O dată, de două ori...
Când să se repeadă şi a treia oară, porcul se opri că doar nu era bou. Socoti mulţumit că le arătase el jegoşilor ălora cine-i el. Aşa că se îndreptă spre Palatul Agriculturii, ca să privească dintr-o perspectivă mai largă la clădirea dinaintea căreia se emoţionase cu puţin mai înainte.
Profitând de această retragere a inamicului, subofiţerul Sile, secondat cu prudenţă de nea Tăsică, îşi iţi capul pe uşă şi lansă un strigăt războinic, organizând rapid o contraofensivă bazată pe târla de maidanezi pe care poliţiştii comunitari îi oploşiseră pe lângă falnicul Palat Administrativ. Sigur, aici trebuie făcută paranteza că anumiţi brăileni fac confuzii categoric incorecte politic, numind greşit uneori pe poliţişti maidanezi şi pe câini comunitari. Dar să revenim la acţiune.
Domnul plutonier strigă cu glas mare, ca un adevărat comandant de oşti din vechime:
"Şo pă el Recsică! Rupe-l Fetiţa!" Apoi niţel contrariat şi cumva mustrător: "Ţurţurică, muşcă-l, frate, şi tu!" Şi toată hoarda, cu entuziasm căţelesc se porni să hămăie şi să se învârtă după mistreţ, dar păstrând inteligent distanţa. Erau ei câini, dar răutatea nu-i orbea până într-atât!
Mistreţoiu' nici nu-i băgă în seamă pe ceilalţi patrupezi. Ba, ca să se dea mare, sparse şi două geamuri de la Palatul Agriculturi, numai aşa, ca să arate că-i şmecher cu acte, e bazat şi face ce vrea.
Apoi, la fel de liniştit precum venise, porni satisfăcut către Insula Mare a Brăilei. Avea ce povesti celorlalţi, până hăt, la primăvară.

Dacă vă închipuiţi că aceasta-i vreo altă fabulă, vă înşelaţi categoric!

Un comentariu:

Wilkins Micawber spunea...

Era sa zic "a nimerit porcu Brăila". Cel mai mult mi-a plăcut sintagma "omul legii". De la Pristanda încoace, e o categorie care nu a făcut încă în literatura noastră cariera pe care ar fi meritat s-o facă dacă ne gândim la imensul potenţial pe care îl oferă pentru scriitorul realist realităţile de pe la noi.