După ce am clipit mărunt, cu gura căscată, în faţa comentariului venit atât atât de rapid şi surprinzător, a trebuit să-mi iau seama şi, strângând cu obidă din fălci, să-i dau drptate criticului meu. Păi, ce fac eu p-aci? Vorbesc aiurea-n tramvai despre un bolg defunct, care n-o mai interesa azi pe nimeni? Zic că o să fac aia şi ailaltă, mai ceva ca un politician dâmboviţean în campanie electorală? Destul de puţin atractiv, trebuie să admit.
Astfel că am pus şi eu pe blog, cu timiditate şi caznă - n-am deloc talente de-astea, calculatoristice -, coperta ultimului meu roman publicat. Apoi m-am blocat. Ce să fac mai departe? Să vorbesc chiar eu despre el, nu-mi venea deloc la îndemână. În fond, o carte vorbeşte ea însăşi despre sine mult mai bine decât autorul. Adăugirile scriitorului menite să aducă limpeziri textului propriu, cam seamănă cu explicarea unui banc, după ce acesta a fost spus cu stângăcie, în timp ce ascultătorul aşteaptă în continuare poanta fără să schiţeze niciun zâmbet.
Aşa că - mda, ce să fac? - o să trebuiască să pun un fragment din cartea proaspăt tipărită, pentru ca acesta să-i dea ghes cititorului să-şi facă singur o părere şi, eventual, să-l facă curios să afle cum e totul mai departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu