sâmbătă, 30 ianuarie 2010

O biografie onesta, echilibrată şi obiectivă - partea I

În partea I se va face o introducere şi o prezentare a celei mai dulci perioade a vieţii, respectiv copilăria.

Introducere

Toate blogurile au o chestie enervantă - cel puţin aşa o găsesc eu - care se intitulează "despre mine". De ce o fi necesară chestia asta, nu ştiu. La fel cum nu ştiu de ce fiecare editură îţi cere un CV. Musai! Altminteri nu se poate. În zadar îţi zici tu ca autor că important ar fi ce scrii şi nu cine anume eşti sau ce prestaţie ai avut pe la locurile anterioare de muncă, că trebuie să te supui acestei proceduri. De fiecare dată am făcut-o fără nicio tragere de inimă, trimiţând un CV onest, cât mai funcţionăresc cu putinţă, deşi i-am explicat editorului că vreau să public ceva, nu să mă angajez în întreprinderea dumisale.
Aşa că am hotărât, pentru satisfacerea curiozităţii publicului larg, să-mi aştern în rânduri pline de simţire o lungă, scrupuloasă şi mai ales cinstită biografie. Sper că ea va putea fi folosită şi pe post de CV în ocazii mai oficiale, cu succes garantat, desigur. Deci...

Copilăria lui Anton Marin

Marele nostru scriitor Anton Marin a văzut lumina zilei - exegeţii au stabilit că s-a născut dimineaţa, altminteri probabil că ar fi văzut lumina nopţii - în data de 2 mai 1960, în Bucureşti, prestigioasa capitală europeană a României. Mai precis în raionul Tudor Vladimirescu, pe strada Samuel Vulcan. Ei, adevărul e că nu s-a născut chiar pe stradă, ci în maternitatea de la Spitalul Brîncovenesc, azi demolată.
Oricât de surprinzător ar părea, tot pe 2 mai a murit şi Leonardo da Vinci. Iată cum ştafeta de om universal se transmite, plutind ocult într-un mister de nepătruns, peste secole. Un alt aspect de mare subtilitate este acela că Marin este numele de familie al vestitului romancier, pictor, topometru riguros (aici are o asemănare vagă cu celebrul florentin, dar în rest nu, categoric nu!), instrumentist autodidact, laborant-geotehnician de excepţie, grafician fin, poştaş devotat clienţilor şi nobilei instituţii, recuperator bancar de mare caracter şi în fine, riguros corector. Aşa cum vă puteţi imagina şi singuri Anton este de fapt prenumele. Modestia sa nativă l-a făcut să-şi semneze lucrările literare exact aşa cum era strigat pe vremuri la catalog, declarând stânjenit că inversarea artistică a numelor ar fi fost o frivolitate fără sens. Bine, ce-i drept e drept, i-ar fi plăcut lui să se numească James Joyce, dar se pare că mai există şi ghinioane în viaţă. Până la urmă a fost nevoit să o lase încolo de purtare a numelor ca la catalog, când un editor i-a spus ferm că asta e uzanţa şi că altfel nu se poate. Aşa a devenit din anonimul Marin Anton, vestitul Anton Marin. Asta da schimbare!
Prima clasă a absolvit-o cu foarte mare greutate, mai mult mulţumită biletelor de favoare pe care tatăl său le furniza învăţătoarei la Opera Română - unde acesta era organizator de spectacole - decât activităţii şcolare pe care micuţul o presta. Având în vedere că nici la grădiniţă n-a prea stat, fiind dat afară datorită unei copăilăreşti şi spontane iniţiative de a-i da foc, chestia asta nici n-a constituit o prea mare surpriză. Ştim că unii biografi ar ascunde această rătăcire infantilă, dar am promis să fiu cât mai exact, iar lucrurile chiar aşa s-au întâmplat. Din fericire, nimeni n-a fost rănit, pagubele au fost minore, iar lucrurile s-au muşamalizat, copilul fiind socotit însă nu tocmai potrivit cu restul colectivităţii şi retras din cadrul acestei prime instituţii de educare. Având în vedere tot acest istoric zbuciumat, părinţii disperaţi au hotărât să-l mute pe Marin Anton (încă nu devenise Anton Marin, fiind în perioada de acumulări, după cum se putea vedea cu ochiul liber) la Liceul de Franceză. Aici a reuşit să recupereze lacunele din anul anterior graţie mătuşii sale care îl medita la scriere, la caligrafie şi citire, precum şi datorită unchiului său ce-i desluşea tainele aritmeticii, ajutat uneori în această activitate pedagocică de o straşnică şipcă solidă şi noduroasă de brad. Dintr-a treia s-a mutat în cartierul muncitoresc Titan-Balta Albă. Aici, în moderna şcoală numărul 82, îl va găsi pe aprigul învăţător Bălănuţă, a cărui amintire de neşters se va proiecta realist în începutul romanului său Corăbii de fum, corăbii de lumină. Isprăvind cu chiu, cu vai, şi cea de-a cincea clasă, va fi mutat, spre neţărmurita satisfacţie a dascălilor săi, la o şcoală şi mai modernă, aceea ce va purta numărul 149, dar care cât de curând se va numi, dintr-un prinos de recunoştinţă, Anton Marin.
Clasa a opta a fost cea a marilor şi, fireşte, irepetabilelor izbânzi şcolare, scriitorul obţinând premiul trei la învăţătură, dar şi o jardinieră din fier forajat pe post de medalie de aur la olimipiada de istorie pe şcoală. Impresionaţi de toate aceste realizări, bunicul i-a cumpărat o bicicletă Tohan (singurul vehicul ce i-a aparţinut vreodată), iar unchiul şi mătuşa un ceas Pobeda (care nici măcar în armată nu i s-a furat).
În toată această perioadă, făurindu-şi un şperaclu - chestie pe care avea s-o înveţe de la nişte băieţi din cartier care mai târziu aveau să facă puşcărie la greu, iar mai apoi, după Revoluţie, să devină oameni de bine - a reuşit să intre în camera părinţilor, cameră închisă cu cheia în absenţa acestora. Acolo, se afla biblioteca bine garnisită a tatălui său. Spre deosebire de multe biblioteci din actualitate, care sunt utilitare, frumoase şi trendy, garnisite cu bibelouri, cu impresionante colecţii ale revistelor Felicia, Ioana, Povestiri adevărate, Libertatea de weekend, Click Magazin şi Top 500, miliardarii României, aceasta era umplută până la refuz cu cărţi pe care care s-a apucat să le citească în prostie, deşi nu erau nici de vârsta, nici de nasul lui, pierzând astfel timpul absolut aiurea şi neglijând pe deasupra şi utila programă şcolară. Cu toate acestea, avea să-şi uimească din nou profesorii şi familia, care-i întrevedeau un viitor pe şantierele ţării, intrând la liceul teoretic numărul 43, care şi el se va numi în viitorul apropiat - nu-i greu de ghicit - liceul Anton Marin.
Ca să n-o lungim, aici se încheie partea cea dintâi a biografiei marelui nostru scriitor.

Va urma...

2 comentarii:

Octav spunea...

cum va pot contacta direct?... trebuie sa va abordez intr-o problema delicata...

va rog sa-mi dati niste date de contact pe smokingcoolcat@yahoo.com


multumesc

Octav spunea...

acesta nu e un spam si nu v-am contactat din greseala.

va rog sa-mi dati un semn pe adresa de e-mail