Literatură, vrăjeli şi vrăjitorii

Nu o dată cel mai sever dar şi unul dintre cei mai apropiaţi critici ai mei s-a arătat nemulţumit de faptul că prea năvăleşte magicul în cărţile mele. Prea se întâmplă tot felul de chestii magice, oculte, ezoterice prin romanele mele, ba pe deasupra se mai iţeşte şi câte un vrăjitor. Asta dă prost, sunt eu dojenit cu asprime, realitatea românească neavând nimic magic sau miraculos în ea.

Ei bine, iată că însăşi realitatea românească vine să-mi dea dreptate cu supra de măsură.

Guvernul Boc - care, să recunoaştem, are o aură de neverosimil structurală, atât în general, cât şi la bucată, nu o dată omul obişnuit şi normal spunându-şi exasperat: "Domnule ăştia nu-s adevăraţi, aşa ceva nu poate să existe-n realitate!" - în nemărginita sa sapienţă, preocupat de ţărişoară cum e el, s-a gândit să impoziteze vrăjitoria. A iniţiat chiar şi un proiect de lege pe chestia asta, conform principiului lor, din inimă asumat, pe care guvernanţii îl aplică poporului nostru şi care s-ar sintetiza în dictonul - un pic diferit de-al lui Pascal - Odi, ergo sum! (Urăsc, deci exist!).

Această nouă vrăjeală guvernamentală a creat în sânul prea-cinstitelor noastre vrăjitoare două curente de opinie total dihotomice. Astfel:

Mihaela, "cea mai mare vărjitoare din România" - cum stă scris pe poartă şi cum se autointiutulează -, spune că da, ar fi de acord cu chestia asta. De ce? Simplu, fiindcă dacă mă impozitezi, înseamnă că tu, stat, recunoşti că eu, vrăjitoare cu doctoratul luat la penitenciar sau nu, depun o activitate lucrativă cât se poate de onestă. Atât de onestă încât îmi ceri şi un impozit pe veniturile ce le realizez din ea. De acum, gata! Vrăjitoria dispare din codul penal şi nu mai este asociată cu acel odios capitol aducător de puşcărie, numit Escrocherie. Şi dacă tot dispare din Codul Penal, ar fi cazul să apară în nomenclatorul de meserii. Eventual şi în noua lege a salarizării, stabilindu-se şi cuantumul minim al retribuţiei.

Brăţara - regina vrăjitoarelor, după cum susţine chiar dumneaei - nu este însă de acord. Dânsa consideră că dacă "vrăjitoarile" tot sunt impozitate, ar trebui "să aibă şi ceva avantaje". Şi la ce avantaje s-a gândit Alteţa Sa Brăţara că ar fi cazul să beneficieze din partea statului? Păi, simplu: "Să ni se creeze şi nouă condiţii" - probabil de practicare a acestei nobile şi atât de grele meserii, pline de noxe şi de stres - "şi dă la o anumită vârstă-ncolo, să ne dea şi nouă pensii ca la orişice om care a muncit pă viaţa lui!".

Privind la această poveste cât se poate de reală, încerc două motive de satisfacţie:

În primul rând, iată că realitatea ţării în care trăiesc vine să îndreptăţească pe deplin naraţiunile pe care le scriu.

În al doilea rând, colegele noastre de fantazări, vrăjitoarele, vor fi şi ele impozitate pe veniturile scoase din tot soiul de poveşti, laolaltă cu toţi scriitorii. Şi, desigur, cu toţi ceilalţi fraieri care-şi plătesc în totalitate, cu abnegaţie, impozitele. Băieţii deştepţi e ştiut că n-o fac. Bine, acum şi vrăjitoarele e ştiut că sunt fete deştepte...

Apropo de deşteptăciune şi de ce nu, de seriozitate. Între prim-minstrul Boc - cu tot cu şeful lui, asumătorul senin de "răspunderi politice" de care, "hă, hă, hă!", nici în bască nu îl doare - şi cele două lidere ale vrăjitoarelor, cine vi se pare mai isteţ şi mai cu viziune?

Acum, că aţi răspuns, situaţia nu-i cumva fantastică?

P.S. Când guvernul Boc va iniţia şi impozitarea şuţilor şi a şpringarilor, o să depun o cerere la Ministerul de Externe pentru a mi se înlesni o întrevedere cu un ambasador foarte, foarte special: Şeherazada. Poate-mi acordă şi mie o viză pentru Împărăţia celor O Mie şi Una de Nopţi...