Pastel de toamnă

Două precupeţe tăifăsuiesc în piaţă, la Veteranilor, să le mai treacă şi lor timpul:

"Auzi, fă, Velerico, cică o să vie sfârşitu' lumii."

"Şi normal că o să vie", afirmă convinsă Valerica, stropind cu o legătură de pătrunjel muiată în găletuşă zarzavatul, ca să-i dea un aspect mai comercial. Se opreşte un picuţ din treabă cumpănind: "O să vie, o să vie, da' când? 'Ezi? Asta nu ştie niminea..."

"Tomnai, că uite, s-a aflat. Cică pă un'şpe vine."

"Pă un'şpe!? Înainte dă pensie? Fugi, bre, d-aci!"

"Zău, Velerico! A zis o bulgăroaică care a murit."

"Şi a azis aşa, dă dincolo dă mormănt?"

"Nu, cică a spus ea înainte să moară. Pă un'şpe începe războiu' ăla marile. D-aci porneşte toată beleaua."

Valerica dă din umeri. Prin faţa tarabelor trece alene un băiat cu nişte păhăruţe de cafea "de la dozator" aşezate pe un carton de la un ambalaj de pizza ţinut pe post de tavă. Băiatul se opreşte în faţa lor. Nu zice nimic, doar ridică din sprâncene într-un gest de interogaţie mută.

"Aidi, Nuţi, luăm o cafea, că m-a răzbit frigu, fată'? Pă tine nu?"

"Ăhă, şi pă mine. Silvică, dă două încoa'!"

"Ia tanti!"

"Mie dă-mi cu capucino d-ăla!", intervine Valerica pretenţioasă.

"Uite, bre, cu capucino", face negustorul ambulant.

"Da' asta-i d-aia dă ţi-am cerut io? Că-i la fel ca alilante", face privind paharele plină de cicumspecţie baba.

"Nu-i la fel. Aşa s-arată, da' nu-i la fel, îţi garantez io", susţine sigur de el băiatul.

Valerica o ia şi gustă imediat, să fie sigură. Dă din cap aprobator, dar imediat se încruntă:

"Auzi, mă, Silvică, da' n-ai şi-un pliculeţ dă zacăr? Că-i cam amărea, mămicuţă."

"Uite, bre, şi zahăr, şi linguriţă dă plastic, tot. Io pă matale ştii că te servesc mereu la marele fix."

Nuţi îi întinde trei bancnote verzulii de un leu, zicându-i suratei, care-şi zdrăngăne mărutul căutând prin buzunarul de la şorţ:

"Las' nu te mai scociorî, că azi dau io. Mâine eşti tu dă rând."

"Bine, măi, fată", consimte Valerica. "Numa' dă nu s-o scumpi până mâine, dacă s-aude că vine sfârşitu' lumii..."

Negustorul de cafele râde:

"Vedeţi-vă, bre, dă treabă liniştite, că sfârşitu' limii vine abea în do'ă mii doi'şpe."

"Nu, bă, Silvică, vine acu', pă un'şpe noiembrie, chiar anu' ăsta", îl contrazice Nuţi.

"Ete, chilu'! Cine a zis?"

"O bulgăroaică dă a murit. A prezis ea multe. Şi că o să cadă Ceauşescu a prezis."

"Era dă la mata, dân Chiajna?"

"Noo, era bulgăroaică dân Bulgaria."

Puştiul pârţâie din buze dispreţuitor:

"Putea să fie ea şi dân China, că tot pă nas a vorbit. Apocalipsa vine-n do'ă mii doi'şpe. Sunt precis, c-am văzut şi filmu'!"

"A făcut film şi cu Apocalipsa?", se uimeşte Valerica.

"A făcut, bre. Americanii l-a făcut. Dacă-l făcea în trei de era şi mai mişto."

"În trei de?", clipeşte nelămurită bătrâna.

"Da. Adică în relief, în trei dimensiuni, aşa. Zici că eşti chiar în mijlocu' trebii, că vine, naibii, apa dă la ocean peste tine sau îţi cade-n cap un autobuz, ceva. Şi-aşa-i tare, da' dacă-l făcea cum v-am zis, era şi mai şi, să-nnebunesc"

"Ei, prostii! Cum să filmeze, mă, americanii Apocalipsa?"

"Pă calculator, şi normal! Da' e film artistic, nu-i documentar d-ăla, făcut pă bune. Păi, mata ce vrei acuma, să-ţi transmită ăia-n direct dă la Apocalipsă?"

"Io nu vreu nimica. Da' astea-i prostii, ca toate aiurelile care vine dă la americani. Ceva serios n-ar făcea şi ei. Mai dă-i încolo d-acia, că şi ăştia numa cu capu' între urechi şi cu curu' pă bani şade!"

Un nene în halat alb, oficial al pieţei, vine şi el să taie chitanţe pe la tarabe şi să încaseze taxa cuvenită. Li se adresează bebelor ironic:

"Ce faceţi, bre? Iară învârtiţi politica ca porcu' dovleacu'? Auzi la ele! Nu mai poa' să doarmă dă grija la americani, he, he, he!"

"Noi nu dă gija la americani murim, bre, domnu' Gică" face Nuţi băţoasă. Explică după aceea mai reţinută: "Da' vorbeam şi noi dă Apocalipsă şi zicea băiatu' ăsta că a văzut el un film de-l făcură americanii şi c-o să vie-n do'ă mii doi'şpe. Care o mai apuca..."

"Păi da! Să trecem noi anu' ăsta că p-ormă...", zice omul cu halatul alb.

"Dacă trecem dă iarnă, gata, ne-am scos! Iese ştevia, urzicile şi loboda, plus pelinu', şi-am scăpat. O să ieşim şi dân criză şi o să fie trai pă vătrai la noi , la Românica", face ironic dar veselos Silvică. "Pă bune, zis şi Băsescu la televizor", zice el făcând pe niznaiul, dar ştiind prea bine că pune gaz pe foc.

"A zis pă dracu' să-l ia!", izbucneşte furioasă Valerica. "Anu' trecut, pă vremea asta, cân' ne încânta să-l votăm, zicea că ne măreşte pensiile. Acu, după ce că a rămas mici şi vai dă capu' lor, da' toate s-a scumpit, mai umblă să ne ia şi impozit pă ele. Ne-a prostit şi acu-şi râde-n pumni dă noi, nenorocitu'!."

"Nici în pumni nu-şi râde, ci pă faţă, la şmecherie, aşa. Ba ne face şi cu degetu' şi ne urechează. Lovi-l-ar ciroza dă beţivu' beţivilor care e el, cu bagaboanta aia dă Udrea, gagică-sa!", se aprinde şi Nuţi.

"Ei, nu zău! Şi ce-ai vrea bre? Să te ia pă mata dă gagică?", face amuzat domnul Gică.

Tanti Nuţi îşi ia o faţă jignită:

"Io-s femeie serioasă, mamă dă famile, dom' Gică! Nu m-am întins p'in boscheţi ori pă supt birouri cu unu' şi cu altu' ca să m-ajung mare cucoană şi să mă joc cu milioanele dă euroi. Io am muncit toată viaţa mea, încă de mică copilă, ehe!..."

Nenea care ia taxa de tarabă se uită lung la ea. Clatină din cap şi zice sfătos:

"De, bre, dacă ai muncit toată viaţa, atunci stai şi acu' în piaţă, în frig, la şaptej' dă ani, şi vinde la verdeaţă!"

Toată lumea izbucneşte în râs.

Toamna se scurge cu lumini aurii spre argintul iernii, împletindu-se molcom cu fumul de la grătarul unde patronul lui Silvică prăjeşte cu sârg mititei. Pe pământ e pace şi între oameni bunăvoire. Apocalipsa, fie de rit bulgăresc, fie de rit hollywoodian, poate să mai aştepte. Românii-s ocupaţi. Pun varza la murat. Eternitatea la noi s-a născut, iar tot ce este important aici se petrece. Restu-s prostii.