Mioraţia de libertate şi costurile ei. Scump, dom'ne, scump!

O dată dintr-un sondaj de opinie: 80%. La atât s-ar cifra neîncrederea românilor vizavi de preşedintele lor. În urmă cu un an românii au avut însă o altă viziune. Pe vremea aceea eram foarte, foarte preocupaţi de poştă şi de sare. Toată noaptea dinaintea alegerilor mulţi dintre noi n-am putut pune geană pe geană de grija lor şi dimineaţă ne-am dus la vot chitiţi să le salvăm din ghearele mogulilor. Ştiu, o să mi se spună că au fost tot soiul de matrapazlâcuri legate de numărătoarea voturilor. Or fi fost, nu zic nu, dar dacă taberele sufragiilor n-ar fi fost sensibil egale, nici matrapazlâcurile n-ar fi fost posibile, deşi duduia Anastase demonstrează că nimic nu-i de nefurat în patria noastră.

Azi, entuziaştii pensionari care mă salutau cu "Bine că a ieşit Băsescu al nostru şi-am scăpat de moguli", aşa cum odinioară îmi puneau placa cu "Iliescu, omu' de omenie", se îmbulzesc şi se păruie la coada ce urcă spre moaştele diverşilor sfinţi, pe la Iaşi sau la Patriarhie, O fac cu gândul la ajutorul bunului Dumnezeu şi cu gura plină de ocări la adresa vecinului care se bagă în faţă, fir-ar mă-sa a dracu', lovi-l-ar ciuma şi tarbesu' ăla marele! Sunt "inervaţi" că ăia se bagă în faţă la mila Domnului şi, credincioşi cum sunt, se gândesc că-s în pericolul de a nu ajunge şi pentru ei. Sigur, o fac pentru că nu mai ştiu cum s-o scoată la capăt cu viaţa de zi de zi. O fac fiindcă băiatul a rămas şomer, iar fetii i s-a redus dramatic salariul. Colac peste pupăză, umblă vorba că o să mai scadă şi pensioara, fiindcă a zis şefu' că toţi trebuie să dea impozit.

Cu toate astea, există în continuare destui care iau foc în gură pentru preşedintele ţării. "Preşedintele nu ştie toate câte se fac pe la spatele lui!", spun cei mai fanatici, deplin convinşi că Băsescu e un om care luptă vajnic cu mogulii, cu presa aservită, cu clasa... politică - "omu-i băiat d-ai noştri, nu politician!" - şi cu nenorociţii ăia din Parlament.

Aparent paradoxal, o mulţime ce se tot răreşte de intelectuali le ţine isonul mai fâsâind şi ei câte o fumigenă, aşa, din devotament. Sigur, devotamentul ăsta e răsplătit, dar ei o fac doar din simţ civic, din preaplinul lor etic. Sunt obiectivi - cei mai obiectivi, fireşte! şi, mai presus de toate, oneşti nevoie mare. Unii dintre ei sunt chiar oameni de cultură remarcabili dar, dintr-o străveche tradiţie a oportunismului intelighenţiei româneşti, se înghesuie să înalţe osanale puterii, mai scăpându-li-se şi lor câte o ciozvârţică. Cine poate, oase roade, cine nu, nici carne macră! Jenant e că deşi au asigurate tot felul de sinecuri datorate nu calităţilor lor intelectuale, altminteri reale, ci obedienţei lor căţeleşti, îşi afirmă vehement statutul de instanţe morale naţionale, înghesuindu-se la ciolan asemeni amărâţilor de pensionari la moaşte. Până acum câteva luni erau intransigenţi, mai ceva ca Robespierre. Acum au devenit mai nuanţaţi, ba pe alocuri chiar mâhniţi de unele din scăpările preşedintelui - minore, vezi bine! - în care au crezut din tot sufletul lor curat, de independenţi ideologici însă cu obiective personale extrem de precise. Acum, deh, mâhniţi, mâhniţi, dar să nu fie greşit înţeleşi! Aşa că mai nou o descoperă plini de savuroasă încântare pe "inteligenta" şi plina de "vioiciune de spirit" doamnă Udrea. (Apropo de calităţile acesteia, cele mai sus menţionate, n-o să pot s-o uit cum povestea dumneaei zâmbitoare, în nişte pantalonaşi sexoşi, cu o bluziţă decoltată până-n plăsele, unor ţărani ce priveau lung după casele luate de ape, muţi de disperare şi în noroi până la genunchi, despre lansarea brendului de ţară. Dacă asta e o dovadă de inteligenţă şi de bun-simţ, eu nu ştiu ce să mai zic. Sau poate, într-o manieră mai relaxată, înseamnă că avem criterii de evaluare diferite, nu?) Să fie însă noua încântare a intelighenţiei bazată pe o chestie mai subtilă? Ca de exemplu fiindcă doamna Udrea e muza inspiratoare a întâiului bărbat al ţării? Hm!... să se preteze la aşa ceva asemenea oameni morali şi prestigioşi? Nu, nu pot să cred una ca asta în ruptul capului!

Astfel că toată bălăcăreală izbucnită în jurul vizitei şi spuselor doamnei Herta Muler mi se pare cam fără rost. O tabără jubilează: "V-a zis-o Herta!", în timp ce o alta aduce contraargumente, chezăsuindu-şi moralitatea şi prestanţa de azi prin curajul şi demnitatea de ieri, altmiteri şi ele destul de discutabile.

Oricum ai da-o, ceea ce miroase cel mai urât în cazul acestor domni din elită este chiar prezentul. Unul de toată jena şi care începe să-şi lase damful puturos şi asupra operei. Din păcate.

Pe de altă parte, cei cărora le-a mai rămas ceva simţ critic recunosc că da, cu puterea actuală nu e deloc în regulă, dar ce să faci? Spunem oftând că toţi politicienii noştri sunt o apă şi un pământ. Pornind de aici, ajungem la concluzia că schimbarea domnilor e bucuria nebunilor. Ne adâncim cu sârg în sastiseală şi mormăim înciudaţi: "N-ai cu cine, dom'ne, n-ai cu cine!". Şi aşteptăm să-şi revină tătucul, ruşinat de blândele mustrări ale înţelepţilor naţionali. Dacă nu, nu. Concluzionăm strâmbând finalmente din nas: "Asta e, dacă n-avem nemţi..."

Nu ne rămâne decât să luăm un fluieraş de os, să doinim - analiştii îi zic din nai - şi să aşteptăm apusul soarelui. Deocamdată o seară rece s-a lăsat. Buciumul, normal, a fost şi ăsta furat. Aşa că pe plai nu e nicio jale.

Totuşi, în noaptea ce-o urma o să cadă multe, multe stele. Ca orice român încrezător, fiecare trage nădejde să nu fie şi a lui în ploaia astrală ce o să vină. Bine că măcar avem fluiere şi, mmm!, la televizor e asistenta Crudu... şi Bianca lu' Bote... şi Briliantu'...

Na, că aţipirăm! Şi ce? Am mai dormit noi o mie de ani şi n-am murit. Taci, tu, că-i bine! Las' că dimineaţă o face curat tanti Europa.