Îmi flutur urechile şi zic ca un măgar ce sunt, începând astfel:
"Iubirea iubeşte să iubească iubirea", mă simt dator sa-l citez, dintr-un pasaj din Ulysse, pe James Joyce. Tot astfel iubesc mulţi tragedia. Tragedia altora, evident. Tragedia altora care devine un spectacol ce nu trebuie ratat, ceva care adaugă sare şi piper sporovăielii cotidiene. Ea naşte spectacolul pe care-i musai nu-l ratezi. Aşa cum, întâlnind un om lovit de o nenorocire, orice matroană adevărată nu se poate abţine să nu-l întrebe, mustind de o curiozitate fără saţiu, pe năpăstuit: "Da' cum ţi-a murit, dragă, copilaşul, că am auzit tot felu' de chestii?..."
Pentru satisfacerea acestui tip de curiozitate - care, iată, nu e câtuşi de puţin una specifică doar balcanicilor - televiziunile muncesc din greu, alimentând-o cu imagini cât mai mişcătoare şi cu comentarii care să stârnească emoţia, cu scopul de a ridica ratingul pe culmi cât mai înalte. Analiştii de serviciu glăsuiesc cu voci sobre, plini de o compasiune de tinichea, iar alţii o iau pe arătură cu teorii conspiraţioniste. Din când în când, show-ul se întrerupe şi cu o voce încercănată, gazda emisiunii - neapărat "ediţie specială" - zice lăcrimos: "Întrerupem pentru o scurtă pauză publicitară". Cât să se ducă telespectatorul transportat sufleteşte până la frigider să-şi ia o bericică, uscându-i-se dumnealui gâtul de de atâta prinos de simţire. Fotbaliştii ţin şi ei un moment de reculegere, înaintea derbiului. Apoi, când s-a ajuns la o culme a circotecii, preşedintele Băsescu, prim-ministrul Boc, un ciopor întreg de politicieni, cu toţii ţin şi ei să-şi exprime profunda aia şi adânca ailalltă.
"Splendidă catastrofă!", ar exclama sute de mii de exemplare ale coanei Chiriachiţe, vajnica soacră a cumsecadelui Spirache Necşulescu, eroul din Titanic vals. Iar toate aceste Chiriachiţe n-ar face-o cu ironia autorului, ci cu entuziasmul şi sincera încântare a personajului.
Dar cum patetismul meu funciar nu mă poate slăbi, în loc să mă opresc aici, simt nevoia să mai adug ceva.
Pe coasta de est a Statelor Unite, în oraşul Baltimore, există o statuie. Ea a fost ridicată de urmaşii emigranţilor polonezi, în memoria - absolut adevărat, nu-i fantazare scriitoricească - martirilor din pădurea Katyn. Duminică seara, o mulţime de oameni a trecut pe acolo. Nici vorbă să fie numai dintre cei de origine poloneză. Erau mulţi oameni de culoare, mulţi cetăţeni cu ochi migdalaţi, un smead Ibrahim cu un mic Ali de mână. Unii făceau o cruce, alţii se înclinau ceremonios, alţii îşi îndrptau palmele către cer, alţii priveau tăcuţi. Dar toţi lăsau o floare sau un buchet în faţa monumentului statuar. Nimeni nu-i filma, nimeni nu-i adunase cu tabel convocator la o anumită oră, nimeni nu le ceruse asta. În urma lor a rămas o mare de flori. Una a cărei linişte era mai puternică decât miile de discursuri ce colcăiau prin eter. Prin acelaşi eter în care picurau acordurile unei melodii de Chopin.
2 comentarii:
O corectare necesara: coana Chiriachita spune "splendida", nu "superba":
DACIA: Aha! Valsul ăsta e de pe vremea când s-a ciocnit "Titanicul" cu gheţarii şi s-a scufundat în ocean.. (Pe gânduri) Ăla zic şi eu naufragiu!
MIZA: Splendidă catastrofă!
CHIRIACHIŢA: Ia deschide fereastra niţel, Traiane, să-l auzim mai bine... (Traian deschide. Flaşneta tocmai trece prin dreptul casei. Melodia culminează, apoi treptat se stinge. Toţi urmăresc valsul până se pierde.) Ascultă, maică, pe Marea Neagră sunt gheţari?
Am televiziune prin internet, dar cum zilele astea conexiunea imi face probleme, nu am urmarit noua telenovela cu accidentul. Ca sa fiu (iar) cinic, probabil pentru guvernantii de la Bucuresti a fost mana cereasca - cateva zile 'poporul' va fi tinut la televizor fara sa mai fie nevoie de cate o arestare in direct.
Mulţumesc! Am corectat, ruşinat, ce-am greşit. Nu superbă, splendidă (şi nu Chiriachiţa, ci Miza) deci. Am avut o luxaţie uşoară de memorie, dintr-o alunecare. Aşa e când nu citezi cu textul în faţă şi o faci din amintiri.
În rest, ca să vă pun la curent cu ultimele noutăţi dâmboviţene, accidentul aviatic în care au murit conducătorii polonezi se estompează uşor, lăsând locul eliberărilor din arestul preventiv al stimabililor ce au constituit capul de afiş al săptămânii trecute.
Circul românesc are reprezentaţii non-stop, ce se mai întâmplă prin lume e başca. Iar "marile" evenimente de pe mocirloasa şi zglobia uliţă românească sunt mult, mult, mai importante pentru gură-cască decât ceea ce se petrece în restul satului planetar.
Chit că pâinea-i mai puţintică, circ să fie, să-şi mai uite populaţia cu drept de vot din necazuri!
Pe fluviul ăsta uriaş al istoriei plutim şi noi pe o plută ce scârţâie din toate încheiturile, după cum ne duc curenţii. Bine că ne-am legat de corăbiile Europei, că altminteri, în nesfârşitul nostru zaiafet, sub comanda lopătarului-şef, proclamat pompos în decembrie trecut căptian de navă, cine ştie pe ce coclauri mai "înnemeream".
Până una-alta, odgonul să ne ţie, că mai departe ne-om descurca noi.
Trimiteți un comentariu