joi, 14 aprilie 2011

Un critic şi ale sale crezuri

În fiecare număr, în revista Dilemateca are loc câte o dezbatere pe anumite teme la care sunt invitate să răspundă diverse personalităţi din lumea noastră culturală. Luna aceasta au fost invitaţi criticii. Lor le-a fost pusă întrebarea: de ce lansează criticii cărţi? Nu comentez dacă tema este una de mare interes sau, dimpotrivă, este o falsă temă de dezbatere. Opiniile şi aici sunt împărţite.
S-au dat răspunsuri la temă - cam unitate în diversitate -, iar intervievaţii şi-au spus părerea, atingând şi alte subiecte, după voia şi verva fiecăruia. Unul dintre cele mai lungi şi mai "fuck the cool" răspunsuri a fost al domnului Costi Rogozanu. Cel mai bine este însă să-l las pe distinsul critic să se exprime:
"Dar văd în acelaşi timp că, aşa cum e alcătuită lumea de azi, loc pentru intransigenţă etică în lumea artistică nu prea mai e. Eu am făcut inclusiv "PR" atunci când am crezut că merită să las orice reţinere teoretică, de gust, critică, etc., ca să susţin un om sau o acţiune. Şi o să-l dau de exemplu pe Dan Sociu (deşi mai am şi altele, poate cele mai dragi mie), citat la începutul anchetei. Nu e un scriitor care să mă convingă în stil clasic: prin asta înţeleg să produci un text bun, rotund, care să mă determine să-l laud într-o cronică. Dimpotrivă, Sociu a înţeles noua realitate, noua sensibilitate, face parte din gama aia rară de artişti care ar trebui plătiţi, citiţi, susţinuţi pentru că există şi atât. Am prins şi feeling-ul ăsta ciudat cu sintagma "textul a murit". Sociu este exact sacriitorul care nu se poate dezvolata normal, care nu poate produce tipic "de manual", dar care e tot timpul promisiunea unui text excelent care, probabil, va şi veni la un moment dat. De aceea am fost cu plăcere "să-l lansez" - ba i-aş face şi PR dacă aş şti, ba i-aş cumpăra şi publicitate pe magazionul Unirea dacă aş avea bani. Nu aş face un gest de critic? Mi se rupe."

Poate că-i cam lung citatul, dar eu zic că-i foarte, foarte interesant. Pe mine unul m-a zguduit amarnic. Să mă explic.
Întotdeauna am crezut că nu poţi judeca un text literar decât prin prisma esteticii lui, înainte de orice. Întotdeauna am crezut că un text valabil sub raport literar este unul viu, bun (în sensul calităţii) şi rotund (în sensul unei arhitecturi bine gândite şi puse în operă). Aflasem - până şi eu - că s-ar fi speculat pe vremuri cum că "autorul a murit". Ei bine, se pare că acum şi textul şi-a dat obştescul sfârşit. Problema care se pune în cazul ăsta este simplă: atunci ce naiba i-a mai rămas bietului lector de citit?
Nu am nimic împotriva acestui critic, nu-l cunosc, nu i-am trimis niciodată vreun text de-al meu şi nici nu am beneficiat de vreo recenzie din partea sa. Aşa cum n-am absolut nimic nici împotriva scriitorului Dan Sociu. Numai că tocmai despre el ne vorbeşte criticul cu atâta pasiune, luându-l de model şi expunându-şi astfel opţiunile sale literare. Ceea ce se înţelege din aceste afirmaţii este că dumnealui îi plac scriitorii care sunt talente de viitor, dar care mor tinere speranţe, fiind însă elogiaţi de critic pentru că sunt"tot timpul promisiunea unui text excelent care, probabil, va veni la un moment dat". Acum, deh, dacă o fi şi-o fi să fie, bine, dacă nu, nu! Ce-i vreo supărare? (Am repetat citatul fiindcă prea-i frumos!)
Bine, nici cu intransigenţa etică n-am înţeles ce e prin literatură. Cel puţin în ziua de azi, că pe timpul lui Stalin am văzut prea bine ce anume va să zică aceasta.
Realizez că am cam multe nelămuriri şi ar trebui poate să fiu ceva mai rezervat, măcar în calitatea mea de autor, deşi nu acuz pe nimeni de nimic. Însă ştiu că oricum distinsului domn Rogozanu i se rupe.

6 comentarii:

Micawber spunea...

Doua observatii:
1. A murit autorul, a murit textul (a murit insusi D-zeu, se stie). Sa-i vad eu cand o muri cititorul (ca oricum nu se simte prea bine). Cine (le) mai cumpara cartile?

2. De acord cu abordarea lui C. Rogozanu, cu o conditie: cand scrie despre D. Sociu sa puna un P in cerculet la sfarsitul articolului. Nu vad de ce in alte situatii trebuie sa mentionezi ca e text publicitar/promotional si aici nu.

Anton spunea...

Micawber,
1.N-are importanţă, colecţionarii, probabil. În rest,deh, ce să zic? Numai criticii se pare că-s nemuritori...

2.O bănuială secretă mă încerca şi pe mine în legătură cu P-ul acela pus într-un cerculeţ, pe care însă nu l-am văzut aievea pe pagina revistei. Cum însă nu mă pricep mai deloc la publicitate, am zis că poate mă înşel. Oricum, am aflat şi eu ce trebuie să facă un scriitor care să-l entuziasmeze pe un critic de talia dlui Rogozanu: să fie plătit, citit, susţinut pentru că există şi atât. Mai tare de atât ce?
(Sau asta-i doar în periodele de superofertă?)

Liviu Drugă spunea...

Nu se poate numi ce face C. Rogozanu si lobby? Intreb si eu.

Dincolo de asta aspect, care e minor, intrebarea se pune asa: De ce unii ca ei (minori in faptul literaturii de azi) se sprijina unuii pe altii, iar cei mai talentati stau retrasi, indiferenti la valorile de langa ei?
Faza cu "bai, talentul nu are nevoie de promovare, se promoveaza singur" nu tine, nu ar trebui sa ma tina azi. Vremurile s-au schimbat, viata e scurta, talente putine.

Concluzi: este simptomatica in noua generatie de creatori (romani, ca aici stiu) sprijinirea reciproca.
Stiu ca marile spirite, artistii de valoare, pretentiosi si orgoliosi, fac greu gashka, dar pozitia trebuie reconsiderata azi, cand mesajul s-a spart in mii de canale de comunicare, iar cititorul, care nu vrea sa moara, este "ucis" de multitudinea agresiva a acestor canale vii.

Liviu Drugă spunea...

concluzii cu doi de "i", evident! :)

Anton spunea...

Liviu Drugă,
Nu ştiu ce să zic, dar am impresia că talentul nu s-a promovat singur niciodată. Niciodată până acum. Acum există există tehnici de promovare, strategii de promovare, ba chiar - am citit într-o revistă de cultură - şi "politici personale de promovare". Dar şi pentru asta îţi trebuie niscaiva calităţi native. Dacă nu, totu-i să entuziasmezi un critic ca dl Rogozanu...

În ceea ce priveşte "sprijinirea reciprocă" a celor din noua generaţie, aş spune că ea există. (Oricum, e o generaţie a socializării, cu bune instincte de orientare în lumea mondenă.) Sigur, acum nu pentru toţi şi seamănă niţeluş cu numitul spirit de gaşcă, deşi aş prefera s-o numesc solidaritate de generaţie. Acuma, deh, unii sunt născuţi, se pare, între genearaţii...

Liviu Drugă spunea...

Anton,

Corect, unii s-au nascut intre generatii. Poate unii dintre ei vor fi apreciai de alte generatii. Valoarea se recunoaste pana la urma. Este convingerea mea.