La Bookfest, birjar!

Ieri, după prânz, am fost la Bookfest, unde mi-a plăcut foarte mult şi foarte tare.

Asta s-a întâmplat după ce mi-am dat examenul la etologie, chestie care s-a întâmplat pe la două, când era căldura mai zăpuşitoare. Terminând eu cu psihologia animalelor, mi-am zis că ar fi cazul să trec şi la ceva mai evoluat. Aşa că am ajuns şi la celebrul târg de carte, manifestare culturală prestigioasă, adevărat eveniment artisitic de o mare ţinută care se produce anual în minunata noastră capitală europeană.

Cum pavilioanele unde este organizat mirificul eveniment sunt suficient de departe, am mers prin soare de-am înnebunit. Nu degeaba însă. De cum treci de gărduleţul uriaşei incinte expoziţionale, pe mâna stângă sunt aliniate tot felul de buticuţuri cu produse naţionale cum ar fi kurtos-colacs, bigi-bigi, rahat-lockum, turtă-dulce, ciubuce, amulete împotriva vampirilor şi a deochiului, brăţări şi coliere, numai excelente lucrări de artizanat de un bun-gust desăvârşit. Pe lângă acestea se mai găseau şi nişte alcătuiri arhitectonice foarte drăguţe, un soi de cabane miniaturale din pefeleu', în care doamne şi domni îmbrăcaţi în portul maramureşean serveau în farfuriuţe casual de plastic tradiţionala noastră mămăliguţă, preparată într-o oală mare, pusă pe un soi de primus care i-ar fi stârnit nostalgii unor Ilf şi Petrov. Mămăliguţa era însoţită de jumări, mititei şi cârnaţi de casă afumaţi. Pentru doritori era slăninuţă afumată de regiune şi pentru acasă. Era ţinută elegant sub un celofan la umbră, unde erau doar 38 de grade Celsius. Sigur, era ţinută la fereală, la fel ca şi o sumediene de brânzeturi, fiindcă la soare erau spre şaizeci. Oricum, nu era niciun pericol, muştele fiind şi ele leşinate de căldură. Probabil că marea gaşcă a bacteriilor şi fermenţii bolborositori zburdau la largul lor, dar astea micile probabil că ofereau un surplus de gust şi aromă bunătăţilor servite onoratei clientele. Sănătate curată, vorba aia!

În sfârşit, chiar în dreapta intrării la târgul de carte era o terasă unde, într-un fum gros, se pârpăleau o grămadă de mici şi şiruri de piepţi de pui pentru lumea fină.

Am intrat în miezul fiebinte (spiritual fiindcă altminteri instalaţia de aer condiţionat funcţiona, slavă Domnului) al splendidului nostru Bookfest şi aici am văzut numai minunăţii. După cum urmează, în ordinea cronoligică şi onestă a faptelor:

L-am văzut cu o ochii mei pe domnul Patriciu îmbrăcat delicios de casual, cu cămaşă de pânză topită şi nişte mocasini din piele de căprioară, de un cărămiziu intens, sută la sută originali şi hand made. Cât am fost eu acolo n-a ţinut niciun discurs, dar s-a întreţinut plin de căldură cu câţiva oameni de cultură şi cu vreo doi bodiguarzi (care s-au dus să-i păzească maşina, un automobil sport superb, scump, care avea un numărul terminat cu cu majusculele DIP).

L-am văzut cu ochii mei pe domnul Bogdan Lefter - îmbrăcat demi-casual - cum îşi lansa o carte de critică cu "şapte feţi-fumoşi şi o ileană-cosânzeană a post-modernismului românesc", după cum însuşi domnia sa ne-a explicat. Feţi-frumoşii nu mai ţin minte cine erau, dar Ileana-Cosânzeana era Herta Muler. Mie mi se pare că doamna Herta Muler (care nu a putut să vină la această importantă lansare de carte) e mai degrabă un fel de Cenuşereasa pe dos. Să mă explic. Cenuşereasa era, în timpul balului, special guest star numai până la miezul nopţii, fiindcă după aia vraja se rupea şi se întorcea la situaţia şi zdrenţele ei umile. Herta Muler e taman invers. Până să ia premiul Nobel, era onorată mai cu parcimonie, mai cu strâmbări discrete din nas. Acum, deh!, s-a schimbat kalimera...

L-am văzut cu ochii mei pe domnul Mircea Cărtărescu - îmbrăcat casual - care-l însoţea pe domnul Lefter la acel eveniment cultural şi care a şi spus câteva vorbe pline de căldură despre cartea lansată de critic.

Aceste întâmplări s-au întâmplat, mai mult sau mai puţin întâmplător, când m-am întâmplat şi eu pe la standul editurii Paralela 45.

La editura Humanitas i-a fost lansat un roman domnului Radu Paraschivescu - care era, pur şi simplu, îmbrăcat -, de care mă legă multe amintiri, mai ales de pe terenul de sport al liceului. Vreau să spun tuturor, la modul cel mai sincer, că dumnealui nu numai că vorbeşte bine, insprat şi la obiect despre fotbal, dar chiar a şi jucat foarte bine fotbal, având un talent deosebit pentru această disciplină sportivă. În orice caz, mult peste media actualei naţionale a României. Din păcate pentru noi, a ales munca cu cartea, chestie deloc bănoasă şi firav prestigioasă, în loc să fi devenit şi el membru al generaţiei de aur de fotbalişti. Şi azi rămân la părerea că dacă ar fi fost dumnealui în echipă, băteam Suedia. O băteam soto! N-a fost să fie! Dacă ar fi fost, acum poate ne-am fi găsit şi noi un nou antrenor adevărat, dar aşa, omul se ţine de lansări de carte. Treaba lui, dar gloria adevărată şi bănuţu' gros nu cu cartea se fac. Cel puţin nu pe aici.

Cu toate acestea, domnul Liiceanu - îmbrăcat semi-casual - care a ţinut un mic discurs, spunea că romanul lansat de Radu Paraschivescu e foarte bun şi, nu numai că va avea un imens succes de public, dar va fi şi ecranizat la Hollywood, luând şi un Oscar. Ceea ce îi doresc şi eu.

Sigur, pe domnul Liiceanu l-am văzut de multe ori cu ochii mei, venind sau plecând de la editură. Aşa că pentru mine unul, nu-i o chestie de mare excepţie. Oricum, se pune în palmares.

La standul editurii Polirom, am văzut-o cu ochii mei pe doamna Gabriela Adameşteanu - îmbrăcată elegant - care îşi lansa şi domnia sa ultimul (de până acum!) roman. În cinstea acestui eveniment doamna critic Burţea-Cernat a spus câteva cuvinte pline căldură despre carte şi autoare.

Ţara invitată de onoare a Bookfest-ului de anul acesta a fost Spania. Pe partea de pavilion dedicată acestei chestii era o mochetă mare de tot, roşie, înţărcuită cu o panglică purpurie. Pe mochetă erau vreo 30-40 de scaune elegante din plastic - ecologic, de bună seamă, la fel ca şi brăduţii de Crăciun corecţi politic. În vreo şapte din scaunele astea stăteau prăbuşiţi nişte oameni cu figuri plictisite de moarte şi ascultau - sau se prăfăceau că ascultă - un soi de trezidiu, care nu-i lăsa pe cetăţeni să aţipească. Un domn şi o doamnă se uitau pe nişte hârtii sau se jucau cu pixul, în timp ce unul cu barbă le spunea (în spaniolă, fireşte) că el este atât romancier, cât şi scenarist, dar că e mult mai cool să fi scenarist decât romancier, fiindcă măcar a fi scenarist înseamnă că ai un job. Nimeni din public n-a schiţat vreun zâmbet, ceva, deşi omul a râs şi le-a explicat că asta era o glumă. Încăpăţânat, publicul n-a zâmbit nici atunci. Jur că oamenii aceia nici măcar ochii din cap nu şi-au mişcat, încremeniţi cu privirile fixate în gol, cu aerul unora aduşi cu forţa la o asemenea manifestare. Sincer, mi-a părut rău pentru bietul literat spaniol. M-am retras încetişor, să nu tulbur o atmosferă atât de sobră.

M-am întors să cumpăr nişte cărţi pe care mi le doream eu mai de demult. Îmi ziceam că acu-i rost de vreun chilipir. Ţi-ai găsit. Chilipiruri erau la la cărţile alea de genul "Cum să pierdem zece kilograme pe lună mâncând ca doi porci" sau "Arta de a fi fericit în şapte paşi". Bine, erau chilipiruri şi la romanele alea minunate de dragoste cu vampiri duioşi, producţii cu un succes de public descumpănitor pentru mine. Cumpărau fătucile din astea de se rupeau. Dar aveau nişte sacoşe solide.

De asemenea, ţin să subliniez, cu oarecare înfiorare, că lumea bună cumpăra într-o veselie cărţile scrise de celebrul şi mult îndrăgitul Dan Puric, marele nostru gânditor cu stare îmbunătăţită. Mi-e că un nou preşedinte, nu numai jucător, dar şi îndrumător spiritual al naţiei, e pe ţeavă. O culme a axiologiei de consum: marele pantomim a scos şi... audio-book-uri! Aferim şi halal să ne fie!

În cele din urmă, din banii mei drămuiţi special pentru acest eveniment m-am dus la Polirom şi mi-am luat trei cărţi. Prima şi cea mai ieftină (!) a fost un Vonnegut - ei, da!. Sigur că lumea bună o să strâmbe din nas, dar mie îmi place foarte mult cinicul acesta care n-are respect pentru nimic serios, care n-are repere morale solide, care nu-i corect politic şi căruia-i place să gândească numai de (şi cu) capul lui. Până o ajunge preşedinte Dan Puric şi l-o interzice pe americanul ăsta, fac provizii din romanele lui Vonegut. Adevărul e că omul a scris şi al naibii de bine.

Pe urmă mi l-am luat şi pe neseriosul de Jose Saramago, e vorba de fabulosul lui roman Călătoria elefantului. Iar la urmă, cu foarte mare curiozitate şi cutezanţă, am cumpărat şi Zilele regelui, a lui Filip Florian. Din romanul Degete mici al acestuia am lecturat - cum zic oamenii fini - câteva fragmente în biblioteca mea din hipermarketul marilor hiperoferte, unde citesc câte un ceas, pe sub ascuns, şi mi-a plăcut cum scrie. Iar acum, vorba nemuritoarei Corina Chiriac, "mai aştept şi mai sper" într-o nouă şi cel puţin la fel de plăcută surpriză din partea acestui tânăr scriitor român.

Închei aşa cum am început. Deci: ieri am fost la Bookfest, unde mi-a plăcut foarte mult şi foarte tare. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră!