luni, 16 mai 2011

Cât de cool sau de naşpa este să fii scriitor?

Scriitorii - cei adevăraţi, să ne înţelegem - sunt, fără umbră de îndoială, nişte mari fortunaţi. Tot omul are şi el, bună, rea, doar o viaţă. Ei, bine, scriitorul are mult mai multe. Şi nu numai că le are, dar şi le petrece în tot felul de lumi, care mai de care mai interesantă şi mai seducătoare. În afară de asta, mai are şi o sumedenie de prieteni nemaipomeniţi cu care îşi petrece timpul. Aceştia sunt personajele din cărţile lui. Eu unul am fost onorat să mă întâlnesc şi să-mi fie foarte aproape de suflet nişte personaje cărora le datorez foarte mult. Măcar ca trăire şi bogăţie de sensuri pătrunse. De la Benvenuto Cellini - un Benvenuto pe care-l ştiu numai eu şi cititorii mei... - până la şturlubatecul gândac Dorinel ori onestul, atât de cumsecadele şi neobositul bursuc Pamfilie.
Sigur, am spus-o încă din de la bun început, toate acestea sunt valabile pentru adevăraţii scriitori. Numai că e foarte greu, dacă nu cumva imposibil, să-ţi dai seama de valoarea ta ca scriitor. Toţi ne închipuim că suntem - cel puţin - nişte scriitori adevăraţi. De la megastarul din Găgeşti, până la James Joyce, toţi suntem SCRIITORI. Ce-i drept, timpul cerne până la urmă valorile. Numai că una-i curgerea şi măsura acestuia, şi alta-i obişnuita noastră viaţă de muritori - pe persoană fizică, cum ar spune o personalitate marcantă a protipendadei actuale româneşti.
Până să devii un mare scriitor prin omologarea ta de către posteritatea fascinată, există succesul de care se pot bucura cărţile tale. Există un succes de public şi unul oferit de critica de specialitate, ori, în cele mai fericite cazuri, şi de una şi de cealaltă. Pentru ambele trebuie, înainte de orice, să fii promovat, să afle cititorii, fie cei obişnuiţi, fie profesioniştii criticii, că exişti. Altminteri eşti mereu un anonim de care n-a auzit nici dracu.
Mulţi îşi imaginează că adevăratele valori se impun de la sine, mai devreme sau mai târziu. Este doar o iluzie. Domnul Kafka, dacă se îndoieşte cineva, poate depune mărturie în acest sens. Şi ca el o mulţime de alţi mari autori. Desigur, multora le rămâne spre mângâiere zicerea că marii scriitori întâi mor şi abia după aceea se nasc. Tot atât de adevărat este că de această idee se vor agăţa toţi rataţii care îşi închipuie că sunt nişte mari neînţeleşi. Aşa că, având în vedere toate acestea, am avut întotdeauna grijă să nu mă văicăresc pe tema asta, asumarea unei asemenea poziţii părându-mi-se categoric penibilă.
Prietenii m-au îmboldit mereu să fac mai mult pentru propria mea promovare. Am făcut şi eu ce-am putut. Evident, niciodată suficient după părerea lor, întotdeauna trecând dincolo de limitele mele, după părerea mea. Recunosc că sunt prea din cale afară de îngrămădit din punctul acesta de vedere, cu toate străduinţele mele. Dar scrisul este în sine un efort care te consumă şi, fără să cad în patetisme ieftine, unul adesea devorator, dincolo de pasiunea şi bucuria extraordinară cu care o faci, cel mai adesea afundat într-o viaţă mediocră şi banală, plină de amărăciunile, neajunsurile şi frecuşurile ei cotidiene.
Aşadar, n-aş şti ce să răspund întrebării din titlul acestui articol. Ca să fiu sincer însă şi vorbind strict din punctul meu de vedere, deşi n-am apucat să cunosc şi să mă delectez cu strălucirea gloriei mele literare, n-aş da destinul meu scriitoricesc pe altceva mai concret şi mai bănos. Probabil că-i doar o altă naivitate de-a mea.

P.S. Că tot am vorbit de promovare! Duminică, 22 mai, ora 18 (e bine să veniţi mai devreme cu un sfert de oră), are loc la Club Mojo, pe strada Gabroveni numărul 14, prima lectură publică din "Eu, gândacul", cel de-al treilea roman publicat de mine. Cine doreşte să participe la acest eveniment istoric, e aşteptat cu plăcere. În fond, orice scriitor e totodată regizor şi actor într-un spectacol ce este chiar cartea pe care a plăsmuit-o. Numai că scriitorul nu-şi vede niciodată "sala" şi nu aude pe viu aplauzele publicului. Sigur, la o adică, nici nu aude fluierăturile...

P.P.S. În principiu, în perioada Târgului de carte Gaudeamus, din toamnă, editura Tracus Arte, care îmi publică cel de-al patrulea roman, doreşte să-mi lanseze cartea mai cu ştaif şi cu panaş. Dar până atunci mai e. O să vă ţin la curent. Până una, alta, deocamdată, ne vedem la lectura de duminică, la Eu, gândacul".

9 comentarii:

mofturi de ochelarist spunea...

Mie mi se par importante scrierea si publicarea cartilor.Restul sunt greutati inerente. Pentru ca eu daca am un prieten care scrie s-ar putea sa fiu subiectiv cu privire la opera lui. Benefica ar fi aici opinia unui critic de marca.Dar cartile noi ajung cu greu in mana lor.

Anton spunea...

Mofturi de ochelarist,
Sigur că nimic nu este mai important decât scrierea propriu-zisă a cărţii, fiindcă în absenţa acestei operaţiuni nu mai există nicio urmare. Este de-a dreptul un truism...
Dar, odată scrisă, multe alte necunoscute pândesc, jucându-şi rolul, cel mai adesea deloc neglijabil în destinul unei lucrări.

În rest, cred că sesizez subtilitatea domniei voastre.
Opinia criticilor este foarte importantă şi ea, fără îndoială, putând spune că am avut parte de aceasta, ba încă la modul apreciativ. Doi dintre cei de marcă, după cum ziceţi dumneavoastră, s-au arătat plăcut surprinşi de două romane de-ale mele diferite. Domniile lor s-au şi grăbit să mă recomande unor editori. Ce-i drept, fără nicun efect, cel puţin deocamdată. La fel au reacţionat şi doi confraţi, tot de marcă.
Acum, deh, anonim, anonim, dar nici în halul ăsta! (Ci în altul, evident!) Întâmplător, nu sunt chiar un grafoman veleitar ce bâzâie frustrat pe blogul lui. Fireşte, e o afirmaţie plină de subiectivitate, recunosc cinstit.
În apărarea mea nu poate nimeni vorbi mai clar decât scrierile mele. Aşadar, dacă tot sunteţi curios, "riscaţi-vă" de vreo 25 de lei şi citiţi un roman de-al meu. (Asta că tot sunt acuzat că nu ştiu să-mi promovez literatura!)

Cât priveşte cărţile cele noi care ar ajunge cu greu în mâinile criticilor noştri, nici aici situaţia nu stă chiar aşa cum o vedeţi. Scrierile "afluiesc" mai ceva ca torentele primăverii către critică şi redacţiile revistelor de specialitate. Problema e că sunt destul de multe, iar lectorii profesionişti sunt supraaglomeraţi şi oricum, în general, sunt ocupaţi până peste cap cu alte probleme decât să stea de recenzii şi de critica de întâmpinare. Astea sunt destinate de obicei debutanţilor într-ale criticii. E adevărat, mai există şi excepţii, dar le numeri pe degetele unei singure mâini.

Micawber spunea...

Cred ca e pagubos sa scrii o carte si dupa aia sa stai stana de piatra, ca Ganditorul de la Hamangia, asteptand s-o remarce vreun mare mahar al criticii sau sa te roage vreo editura importanta sa ti-o publice. La ora actuala autorlacul inseamna infinit mai mult decat simpla scriere a unei carti - el se baga si-n partea de receptare. Ideal ar fi sa ai un impresar, dar cum astia-s scumpi, autorul trebuie sa puna mana si sa se promoveze singur, fara pudori si rusini de adolescent acneic.

Si pentru ca stiu ca nu dati linkuri, va dau eu unul la evenimentul de pe 22 mai de care ati pomenit si pe care nu-l popularizati indeajuns:

http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=25468

Liviu Drugă spunea...

Sunt total de acord cu Micwaber, cu rezerva ca nu stiu cati impresari sunt in Romania specializati in asa ceva.

Anton spunea...

Agenţi literari sunt vreo câţiva şi pe la noi. Fireşte, ei nu se adresează scriitorilor români, ci, poate paradoxal, celor străini ce ar avea ideea să publice în România. Altminteri, aceste persoane se simt de-a dreptul jignite dacă un autor român apelează la ele. O spun din experienţă, nu din auzite.
Atitudinea lor are o anumită explicaţie - dar nicio justificare a grobianismului cu care se manfestă aceste personaje - dacă te gândeşti care sunt sumele vehiculate pe piaţa noastră de carte.

musiualexandru spunea...

Bravos, m'sieu Antoine.
Merge la inima, parol.

Anton spunea...

Musiualexandru,
Nu pot să mă simt decât tuşat. Merci, merci şi vă mulţumesc!

Acum, trecând de primul imbold al replicii de camarad de metropolă, ţin să vă mulţumesc la modul sincer pentru aprecierea dumneavoastră. Pur şi simplu mă bucur că postarea mea - poate cam patetică, pe ici, pe colo - v-a mers la inimă.

Bibliotecaru spunea...

Scriitorul este important pentru că vede şi înţelege dincolo de oamenii obişnuiţi. De aceea unii scriitori criptează înţelesurile, pentru că adevărurile sunt prea dure pentru a fi aduse la conştiinţa tuturor.

Anonim spunea...

Foarte foarte foarte bună această descriere a scriitorului, la fel şi diferenţa dintre scriitorul adevărat şi cel care se consideră doar neînţeles şi îţu mulţemesc din suflet că ai scris acest post! Dacă nu ai fi făcut asta eu nu aş fi citit părerea ta şi nu aş fi primit acest elan extraordinar ce mi se scurge prin sânge acum!! Îţi mulţumesc din nou şi îţi urez succes în continuare!!